Primele imagini de la nunta fiului Gabrielei Firea! Cum mai arată Gigi Nețoiu, cel care i-a fost naș, dar și cum s-au îmbrăcat alte personaje care au legătură cu fotbalul românesc: George Copos, Cristi Borcea, Anghel Iordănescu, sau Alexandra, una dintre fiicele lui Gigi Becali! | FOTO

Fiul Gabrielei Firea și iubita sa, Eva, și-au unit destinele, iar nașul cuplului a fost chiar Gigi Nețoiu, fostul finanțator de la Universitatea Craiova și Dinamo.

Primele imagini de la nunta fiului Gabrielei Firea! Cum mai arată Gigi Nețoiu, cel care i-a fost naș, dar și cum s-au îmbrăcat alte personaje care au legătură cu fotbalul românesc: George Copos, Cristi Borcea, Anghel Iordănescu, sau Alexandra, una dintre fiicele lui Gigi Becali! 

Weekendul trecut a fost unul special pentru Gabriela Firea și Florentin Pandele. Fiul din prima căsătorie al fostului primar al Bucureștiului, Tudor, s-a căsătorit cu iubita sa Eva. Gigi Nețoiu, fostul acționar de la Universitatea Craiova și Dinamo, acompaniat de frumoasa sa soție, Cătălina, au fost nașii cuplului.

Gigi Becali, nașul de cununie al Gabrielei Firea și Florentin Becali, dar și nașul de botez al celor doi copii, a delegat-o pe fiica sa, Alexandra, pentru a se prezenta la eveniment. Patronul de la FCSB a precizat în mai multe rânduri că nu mai participă la nunți și petreceri, preferând să-și aloce timpul rugăciunii și dialogului cu Dumnezeu.

Gigi Nețoiu nu a fost singura prezență din sport care și-a făcut apariția la grandiosul eveniment. Cum petrecerea s-a desfășurat la  Athenee Palace, hotelul deținut de George Copos, fostul acționar al Rapidului și soția sa, Elena, nu au lipsit de la nuntă. De asemenea, Anghel Iordănescu, bunul prieten al socrilor mari, Elisabeta Lipă, Gabriela Szabo, Cristi Borcea și Gică Popescu au fost și ei prezenți la nunta lui Tudor Firea.

Gazda evenimentului a fost Mirela Vaida, vedete Antenei 1, iar Marcel Pavel, Vlad Mitriță, Luminița Anghel, Diana Matei și Taraful Cleante, Maria Dragomiroiu și Nico au fost responsabili cu buna dispoziție a invitațiilor. De altfel, din fotografiile publicate de Carmen Manu-Ioniță, soția antrenorului Gabriel Manu, și cea care a organizat întreg evenimentul, invitații au avut o noapte de neuitat.

Publicat: 11 10. 2023, 17:02
Actualizat: 11 10. 2023, 17:04