Președintele FIFA Gianni Infantino, prima reacție după atacul sângeros de la Bruxelles: „Sunt profund șocat!”

PARIS, FRANCE - JUNE 05: FIFA President Gianni Infantino arrives the congress during the 69th FIFA Congress at the Paris Expo Porte de Versailles in Paris, France on June 05, 2019. Mustafa Yalcin / Anadolu Agency/ABACAPRESS.COM
Vezi galeria foto - 4 poze

Președintele FIFA Gianni Infantino a oferit prima reacție după atacul terorist care a avut loc la Bruxelles, înainte de meciul Belgia – Suedia.

Președintele FIFA Gianni Infantino, prima reacție după atacul sângeros de la Bruxelles: „Sunt profund șocat!”

Gianni Infantino, președintele FIFA, a oferit prima reacție, la o zi după atentatul terorist petrecut la Bruxelles înaintea meciului dintre Belgia și Suedia.

Jocul din preliminariile Campionatului European din 2024 nu a putut fi dus la bun sfârșit, din cauza atacului sângeros petrecut înaintea fluierului de start. Fotbaliștii Suediei au aflat la pauză că doi suporteri nordici au fost împușcați mortal pe străzile din Bruxelles, astfel că au hotărât să nu mai revină pe teren pentru a doua repriză. Demersul lor a fost susținut de jucătorii belgieni, astfel că meciul a fost suspendat, urmând ca FIFA să decidă în următoarea perioadă ce se va întâmpla cu jocul din preliminariile CE 2024. Acesta nu mai are o miză foarte mare, Suedia fiind deja eliminată, iar Belgia calificată, la turneul final de anul viitor, indiferent de rezultatul acestui joc.

Președintele FIFA Gianni Infantino a reacționat la o zi după atacul sângeros de pe străzile din Bruxelles și a ținut să le transmită condoleanțe popoarelor Belgiei și Suediei.

„Sunt profund şocat şi întristat de moartea tragică a celor doi suedezi la Bruxelles, în apropierea stadionului care găzduia meciul Belgia – Suedia. În numele FIFA şi al comunităţii fotbalului, adresez profunde condoleanţe familiilor şi apropiaţilor victimelor. Gândurile noastre sunt alături de popoarele belgian şi suedez, de echipele lor naţionale şi de federaţiile lor”, este mesajul transmis de Gianni Infantino prin intermediul rețelelor de socializare.

Selecționerul Suediei, șocat după ce a aflat despre atacul terorist de la Bruxelles: „În ce lume trăim?”

Meciul dintre Belgia și Suedia a fost întrerupt după 45 de minute, fotbaliștii ambelor naționale fiind de acord să nu mai revină de la vestiare pentru repriza a doua, după ce au aflat ce s-a întâmplat pe străzile din Bruxelles înaintea fluierului de start.

Selecționerul Suediei, Janne Andersson, s-a declarat dezgustat în momentul când a aflat că doi conaționali de-ai săi și-au pierdut viața.

„În ce fel de lume trăim? Absolut dezgustător! Decizia de la pauză a fost evidentă, nu putem juca. E tragic și ne gândim la cei afectați și la rudele lor. Nu am știut nimic înainte de meci! Nu am mai fi jucat fotbal în asemenea condiții! Am vorbit la pauză și am oprit meciul, belgienii au fost total de acord. Nu avem cum să mai jucăm”, a declarat selecționerul Suediei, Janne Andersson.

Publicat: 17 10. 2023, 16:16