Poliția n-a stat la discuții și a luat măsuri după ce baza lui Gigi Becali de la Berceni a fost invadată! Cine a plătit pentru incidentul nemaivăzut

Baza sportivă a FCSB, echipa finanțată de Gigi Becali, a fost invadată sâmbătă noaptea, iar motivul nu are nicio legătură cu fotbalul. Poliția, chemată prin apel 112, nu a stat la discuții și a luat măsuri împotriva celor care au vrut să asiste la un spectacol de drifturi, iar cel care a plătit pentru acest incident a fost paznicul bazei.

Potrivit Fanatik, a fost vorba de sute de mașini care au forțat intrarea pe terenul de antrenament al bazei din Berceni, iar cele mai multe dintre acestea aveau numere de înmatriculare din Galați și Călărași. De altfel, angajații clubului au fost cei care au apelat la Poliție, fiind depășiți de situație.

Poliția a luat măsuri după ce baza lui Becali a fost invadată

Baza sportivă a lui Gigi Becali a fost invadată, iar angajații clubului FCSB au fost cei care au apelat la Poliție, prin numărul unic 112,  fiind depășiți de situație. Incidentul a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, atunci când mai multe mașini au forțat intrarea pe terenul de antrenament al bazei din Berceni, iar scopul „invaziei” nu a avut nicio legătură cu fotbalul, ci cu un spectacol de drifturi. La câteva ore de la incident, Direcția Generală a Poliției Municipiului București (DGPMB) a transmis un comunicat de presă în care au fost făcute precizări legate de situația nemaivăzută.

„Intervenție a poliției în urma unei sesizări la o bază sportivă din Sectorul 4. În noaptea de 11 octombrie 2025, în jurul orei 23:30, polițiștii din cadrul subunităților Sectorului 4 au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la pătrunderea mai multor persoane și autoturisme în incinta unei parcări din cadrul unei baze sportive din Sectorul 4.

La fața locului au intervenit echipaje de ordine publică din cadrul secțiilor de poliție din Sectorul 4, precum și un echipaj al Serviciului pentru Acțiuni Speciale. Forțele de ordine au procedat la evacuarea perimetrului, efectuând verificări amănunțite ale vehiculelor și persoanelor aflate în zonă.

Astfel, au fost realizate 151 de controale ale autovehiculelor și au fost efectuate 325 de legitimări și verificări ale persoanelor”, se arată în comunicatul DGPMB, citat de sursa menționată anterior.

Potrivit Poliției, „din primele verificări a rezultat că cei prezenți pătrunseseră în spațiul bazei sportive cu intenția de a efectua manevre de tip «drift» cu autoturismele proprii”, iar „agentul de pază responsabil cu securitatea obiectivului a fost sancționat contravențional cu suma totală de 600 de lei”. Motivul sancționării paznicului fiind acela de „neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu”.

Totodată, DGPMB a subliniat că „nu au fost înregistrate incidente sau alte evenimente de natură să afecteze ordinea poblică”.

Peluza Nord, suspectată de „invazie”

Liderul Peluzei Nord, Gheorghe Mustață, a fost prezent la baza din Berceni pentru a lămuri situația, mai ales că galeria a fost suspectată de această „invazie”. Totodată, Mustanță a afirma că reacția celor de la pază, de a chema Poliția, a fost una justificată.

„Sunt peste 1.000 de mașini în bază, de asta am și venit, nu știam despre ce e vorba. Când oamenii au aflat că e vorba de drift, au venit la spectacol. Trebuia să spună organizatorul, să discute cu cineva, că nu era o problemă. Când intri fără să anunți cu cineva, e normal să fie o alertă.

Dacă era băiat deștept, putea să discute cu cineva, primea o aprobare, dar nu să intre ca să facă lucrurile acestea. M-a sunat băiatul de aici, a crezut că suntem noi, galeria, și i-am explicat că nu suntem noi. Nu avem treabă”, a declarat Gheorghe Mustață petru Fanatik.

Publicat: 13 10. 2025, 10:41