Organizația Mondială a Sănătății, avertisment special în pandemie de COVID-19: „Nu virusul este cea mai mare amenințare!”

Tedros Adhanom Ghebreyesus, Directeur général de l'Organisation mondiale de la santé (OMS), organise une séance d'information virtuelle sur la pandémie de COVID-19 le 22 mai 2020. Tedros Adhanom Ghebreyesus, Director-General of the World Health Organization (WHO), holds a virtual briefing on the COVID-19 pandemic.
Vezi galeria foto - 4 poze

Pandemia de coronavirus a devenit cu adevărat o mare problemă pe plan global. Astfel, aproape jumătate de milioane de oameni și-au pierdut viața, dar cei de la OMS consideră că nu virusul reprezintă cea mai mare amenințare.

„Lumea are nevoie disperată de unitate naţională şi de solidaritate globală. Politizarea pandemiei a exacerbat-o”, a spus directorul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, Tedros Adhanom Ghebreyesus, conform Reuters.

OMS: „Cea mai mare amenințare nu este virusul în sine!”

„Cea mai mare ameninţare cu care ne confruntăm acum nu este virusul în sine, ci absenţa unei solidarităţi globale şi a unei conduceri globale”, a completat directorul OMS. Tedros Adhanom Ghebreyesus consideră, de asemenea, că toate ţările trebuie să facă din asistenţa medicală universală o prioritate, avertizând că omenirea a învăţat pe calea cea grea faptul că sistemele puternice de sănătate sunt „fundamentul securităţii medicale globale şi al dezvoltării social-economice”.

Nu mai puțin de 8,3 milioane de persoane au fost infectate cu COVID-19, iar 453.834 de oameni și-au pierdut viața de la începutul anului. Situația a devenit una foarte grea și în România în această perioadă, iar spitalele fac tot mai greu față pandemiei de coronavirus.

Recent, Organizața Mondială a Sănătății a emis deja o alertă la nivel global asupra virusului Nipah, care ar putea avea efecte mult mai devastatoare decât Covid-19.

Nipah este un virus extrem de agresiv, care se transmite de la liliecii de fructe, iar 70% dintre cei infectați își pierd viața. Persoanele care contractează boala prezintă simptome similare cu cele ale gripei. Durerile corporale, care apar inițial, pot duce apoi la inflamații ale creierului și comă.

Potrivit spaniolilor de la Marca, care citează The New York Times, dacă virusul Nipah va „migra”, atunci Dubai ar putea fi prima „destinație”.

Alte cazuri au fost raportate în Bangladesh, India și Australia, însă boala rămâne una foarte rară.

Publicat: 22 06. 2020, 18:11
Actualizat: 22 06. 2020, 19:52