Nuntă mare la lipoveni! S-a însurat Cătălin Chirilă, singurul campion mondial pe care îl are România la kaiac-canoe | FOTO

Eveniment important în lumea civilă a sportului românesc. Cătălin Chirilă (25 ani), al patrulea sportiv român medaliat cu aur la kaiac-canoe în proba de la 1.000 de metri, după Aurel Macarencu, în 1986, Ivan Patzaichin, în 1973 și 1977, și Simion Ismailciuc, în 1963, s-a însurat cu iubita sa Mihaela.

Nuntă mare la lipoveni! S-a însurat Cătălin Chirilă

Nunta a fost în stil lipovenesc, Cătălin fiind născut la Tulcea și copilărind în Sarichioi o comună unde trăiește cea mai mare comunitate de ruși lipoveni din România.

„Mă consider un om norocos. Nu-mi plac distracțiile tipice vârstei mele. Este în firea mea să duc viaţa pe care o am, nu simt deloc că sacrific ceva. Sunt un om retras, singuratic, nu-mi plac zarva oraşului, cluburile, agitația. Pasiunea mea dincolo de canoe este pescuitul sportiv. Acolo sunt eu relaxat, acolo se produce vindecarea mea sufletească, nu la discotecă.

Pe lângă asta, îmi place acasă, îmi place câinele meu, îmi ador iubita. Cel mai mare sprijin îl am în ea. Mai mult, Mihaela face parte şi din echipa mea tehnică, e în legătură strânsă cu antrenorul, se sfătuiesc unul pe celălalt cum să mă ajute să ies din situaţii dificile. O iubesc foarte mult pentru ceea ce este şi pentru răbdarea cu care mă iubeşte, la rândul ei.

Eu sunt un tip dificil, fluctuez între încredere şi disperare, îmi trebuie confirmare din afară destul de des, deci, cu atât mai mult am nevoie de cineva care să-mi ţină frâiele. Iar când dragostea mea este persoana care o face, asta e cu adevărat minunat. Poate că mai degrabă ea este cea sacrificată, nu eu, iar pentru asta îi sunt recunos­cător cu toată umilinţa de care sunt capabil”, declara Cătălin Chirilă, acum două luni.

Idolul lui Cătălin Chirilă a fost Ivan Patzaichin

Cătălin Chirilă s-a apucat de kaiac-canoe în urmă cu zece ani. Este un rus lipovean căruia îi place să muncească şi să se dedice activităţii lui: „Sunt vreo zece ani de când m-am apucat de acest sport. De zece ani tot sper că voi ajunge pe cele mai înalte trepte ale podiumului. Şi am reuşit, aş putea spune, încă de la juniori, dar nu se compară cu sentimentul pe care îl trăieşti atunci când devii campionul lumii, campion mondial în canoe şi mai mult de atât, i-am învins pe cei mai buni, l-am învins pe campionul olimpic. Pentru mine asta înseamnă foarte mult şi este practic speranţa noastră maximă pentru viitor. Pentru Jocurile Olimpice îmi doresc o medalie. Voi munci la fel, sau poate chiar mai mult şi mai serios. Voi da tot ce pot, cum am promis. Eu sunt originar din Sarichioi, eu sunt un rus lipovean, muncitor, îmi place să muncesc, îmi place să mă dedic şi consider că asta este reţeta succesului. Munca multă şi calitativă, profesionalismul, eu cred că reprezintă cheia succesului în cariera oricărui sportiv”, a declarat Cătălin după ce a devenit campion mondial.

Ivan Patzaichin a fost unul dintre modelele din care s-a inspirat Chirilă: „Domnul Ivan Patzaichin a fost mereu un exemplu pentru mine. Am urmărit cursele dumnealui şi am reuşit într-un final să fac curse apropiate de ale dânsului”, a mărturisit sportivul.

Publicat: 18 09. 2023, 22:18
Actualizat: 19 09. 2023, 21:11