Noi dezvăluiri despre problemele lui Bănel Nicoliță cu cămătarii din cauza datoriilor! Fosta soție a fotbalistului rupe tăcerea: „Asta pot să vă spun”

Bănel Nicoliță a fost în centrul unui scandal uriaș, după ce s-a zvonit că a plecat în Statele Unite ale Americii să scape de cămătari. Acum, fosta lui soție, Cristina, vine cu declarații despre situația fostului jucător de la Steaua.

Bănel Nicoliță ar fi avut probleme grave cu cămătarii în luna decembrie a anului trecut, zvondu-se că ar avea datorii uriașe la aceștia. În cele din urmă, fostul jucător al Stelei și favorit al patronului Gigi Becali, a negat că ar avea astfel de datorii.

Nicoliță a susținut că a plecat în SUA în vacanță, el fiind cu moralul la pământ după ce a divorțat de Cristina, femeie care i-a dăruit doi copii.

Noi dezvăluiri despre problemele lui Bănel Nicoliță cu cămătarii din cauza datoriilor! Fosta soție a fotbalistului rupe tăcerea: „Asta pot să vă spun”

Acum, Cristina susține că fostul fotbalist și actual patron al CS Făurei asigură că acesta nu a avut nici un fel de probleme.

„Pe mine nu m-a căutat nimeni în acea perioadă, să-mi ceară vreun ban în contul vreunei datorii a lui Bănel Nicoliță. Asta pot să vă spun. Mai multe nu vreau să adaug, fiindcă nu sunt genul căreia să-i placă notorietatea. Acum cred că s-a exagerat cu toată acea poveste. A fost creată cu mult dramatism. Așa o văd acum, privind retrospectiv!”, a declarat Cristina Nicoliță pentru playtech.ro.

Nicoliță a adunat 37 de selecții în tricoul naționalei României, pentru care a și marcat un gol. El continuă să fie grav afectat de divorțul de Cristina, pentru care nu mai există loc de împăcare.

„Noi ne mai consultăm în aproape nimic de luni bune. Singura excepție o reprezintă deciziile pe care le luăm referitoare la copii. În rest, fiecare decide pentru el însuși. Am luat-o pe drumuri separate, ca atare e normal să luăm și decizii independente”, a mai spus fosta nevastă a lui Nicoliță.

Publicat: 23 02. 2022, 18:11
Actualizat: 23 02. 2022, 20:38