Nepotul favorit al lui Ion Țiriac, devastat după ce a aflat că prima victimă identificată în incendiul din Elveția e chiar colegul său: „O persoană extraordinară”

Foto: colaj ProSport
Vezi galeria foto - 8 poze

Prima victimă identificată în incendiul care s-a produs la localului Le Constellation din Crans Montana, Elveția, este unul dintre colegii de club ai nepotului favorit al lui Ion Țiriac.

Autoritățile elvețiene au început să facă publice numele celor dispăruți în tragedia din Crans Montana. Emanuele Galeppini făcea golf la același club cu Alexander Țiriac.

Tragedia consumată în Elveția îl marchează și pe nepotul favorit al lui Ion Țiriac, care e devastat după ce a aflat că prima victimă identificată e chiar colegul lui

Federația Italiană de Golf anunță dispariția tânărului de 17 ani, victimă a incendiului din Crans-Montana. Adolescentul a fost surprins în tragicul incendiu de Revelion de la localul localului Le Constellation. Forul a anunțat decesul prin intermediul unui comunicat oficial publicat prin canalele sale instituționale.

Unchiul lui, Sebastiano, refuză să accepte realitatea și spune că, oficial, tânărul este încă printre cei dispăruți. Alexander Țiriac, însă, nepotul favorit al lui Ion Țiriac, s-a resemnat.

„Odihnește-te liniștit, frate. Nu te-am cunoscut atât de bine pe cât mi-ar fi plăcut, dar sunt sigur că vorbesc în numele tuturor când spun: sper ca familia ta să găsească pace, indiferent cât de aproape ai fost. Îți doresc ca binecuvântările să vină peste cei dragi și sper ca viața ta în rai să fie liniștită.

A fost o onoare și o plăcere să împărtășesc aceeași școală cu tine, ființă umană minunată. Odihnește-te liniștit, Manu. Am vrut să spun, de asemenea, că această situație le amintește tuturor cât de fragilă poate fi viața. Într-o secundă vezi pe cineva plimbându-se prin școală vesel și fericit, iar următoarea lovește dezastrul”, a scris Alexander Țiriac pe secțiunea story a contului de instagram.

Emanuele Galeppini a câștigat, în aprilie 2025, Omega Dubai Creek Amateur Open

Anunțul oficial făcut de Federația Italiană de Golf a fost însă urmat de prudența familiei. Unchiul băiatului, Sebastiano Galeppini, a transmis că, deocamdată, Emanuele este încă pe lista persoanelor dispărute și se așteaptă rezultatele testelor ADN.

„Federația Italiană de Golf deplânge trecerea în neființă a lui Emanuele Galeppini, un tânăr atlet care a adus cu el pasiune și valori autentice. În acest moment de mare durere, gândurile noastre se îndreaptă către familia sa și către toți cei care l-au iubit. Emanuele, vei rămâne pentru totdeauna în inimile noastre”, se arată în mesajul FIG.

Publicația italiană Daily Verona scrie că în orele chinuitoare de după incendiu, tatăl băiatului a îndurat o așteptare lungă și dureroasă. Când nu a mai rezistat, s-a dus la Constellation, fiind convins că fiul său se afla înăuntru când au izbucnit flăcările.

Ultimul contact dintre cei doi a avut loc la miezul nopții, pentru a schimba urări de Anul Nou, urmate de o pauză. De acolo, s-au dus disperați spre spitalele locale, sperând să-l găsească printre răniți, dar fără succes.

Familia punctează că, din punct de vedere formal, procesul de identificare nu a fost finalizat, în timp ce autoritățile elvețiene își continuă eforturile de identificare a victimelor incendiului.

Emanuele Galeppini a locuit în Dubai cu familia sa și a fost considerat unul dintre cei mai promițători tineri jucători din golful italian. În aprilie 2025, a câștigat Omega Dubai Creek Amateur Open, atrăgând atenția experților cu talentul și maturitatea sa sportivă.

Publicat: 02 01. 2026, 19:32
Actualizat: 02 01. 2026, 20:50