„N-are carte multă, dar e băiat deştept”. I-a făcut caracterizarea lui Gigi Becali fără să stea prea mult pe gânduri

Sursa: Mediafax Foto
Vezi galeria foto - 4 poze

În cadrul unui interviu, Eugen Arnăutu (73 de ani), fostul președinte al Universității Craiova în perioada 1994-1997, i-a făcut o caracterizare patronului de la FCSB.

Fostul finanțator al clubului din Bănie este de părere că Gigi Becali, deși are „multiple roluri” în cadrul clubului FCSB, reușește să le facă față cu succes.

Eugen Arnăutu, impresionat de polivalența lui Gigi Becali la FCSB

În cadrul unui interviu, Eugen Arnăutu a dezbătut disputa CS Universitatea Craiova și FCU Craiova 1948, susținând că echipa patronată de Adrian Mititelu este continuatoarea Universității Craiova. Printre altele, adus în discuție a fost și Gigi Becali, patronul campioanei FCSB, care a fost caracterizat de Eugen Arnăutu drept omul bun la toate, ținând cont de implicarea activă a omului de afaceri în structura clubului pe care îl finanțează.

„Nu are carte multă, dar e băiat deștept. Vedeți cum conduce un club? E și antrenor, el face schimbările, face tot. S-a dovedit că stăpânește fenomenul? E și agent de vânzări, și antrenor. Le face pe toate și le face bine”, a declarat Eugen Arnăutu pentru pagina de Facebook Fotbal Club Universitatea 1948.

Gigi Becali confirmă afirmația lui Eugen Arnăutu: „Le face pe toate și le face bine”. Patronul de la FCSB a anunțat echipa de start înaintea returului din Andorra

Cu câteva ore înainte de manșa retur din primul tur preliminar UEFA Champions League, Inter club D’Escaldes – FCSB, Gigi Becali a anunțat primul „11” al campioanei. Mai mult, patronul FCSB a dezvăluit de ce echipa sa a întâmpinat dificultăți în a înscrie goluri și a soluționat rapid problema.

„O să jucăm cu fundașii noștri. Am vrut să fac două echipe și mi-am dat seamă că mă înșel. Trebuie să formăm un prim 11 de bază, cu care să atacăm toate competițiile. Pe alocuri, când o să jucăm cu echipe mari, o să mai odihnim, dar 11-le trebuie să fie cu Ngezana, Popescu, Crețu și Radunovic. De ce?

Învăț și eu fotbalul. Lumea știe astea, eu le văd și le învăț. Nu am avut benzile. Nu am avut Crețu și Radunovic, a fost greu să marcăm gol, că nu urcau benzile. În centru vor juca Chiricheș și Șut. Noi nu vom mai schimba, să jucăm cu trei (n.r. – mijlocași). Vom juca doar cu doi. Așa am avut noi valoare, cu doi închizători. Chiricheș, Șut. Pe urmă Cisotti, Olaru, Politic și în atac va juca Tănase”, a transmis Gigi Becali, potrivit Fanatik.

Așa va arăta echipa de start a campioanei României din returul cu Inter club D’Escaldes, după spusele patronului:

Târnovanu – Crețu, Ngezana, M. Popescu, Radunovic – Chiricheș, Șut – Cisotti, Olaru, Politic – Fl. Tănase.

Publicat: 15 07. 2025, 17:12