Mircea Lucescu spune că e singurul care s-a opus curentului PRO STEAUA** înainte de ’89:** „M-am luptat cu sistemul!”

Mircea Lucescu are un verb care contraatacă la fel de tăios
precum echipele pe care le antrenează. Iar presingul devine
ucigător atunci când în discuție sunt puse performanțele obținute
înainte de 1990. Episodul „Partea întunecată a forței lui Mircea
Lucescu”, din „Blaturile fotbalului”, apărut în ediția ProSport de
luni, în care antrenori, conducători de cluburi și de federație
vorbeau despre faptul că legendarul tehnician s-a folosit de
„Cooperativă” pentru a domina fotbalul românesc, a stârnit
uraganul. Plouă cu centrări oarbe. Primul vizat, cotidianul nostru:
„Ați scris numai minciuni! Nu mai avem ce discuta!”. Până la urmă,
balonul e culcat la firul ierbii, pentru că Mircea cel Bătrân știe:
„Audiatur et altera pars”. Iar „cealaltă parte” are multe de
spus.

Domnule Mircea Lucescu, unii antrenori și foști conducători
vorbesc despre faptul că, înainte de 1990, ați fost ajutat de
sistem…

E ușor să dai cu noroi în munca altora! Toate aceste acuzații
vizează un om care înseamnă ceva în fotbal, ei se leagă de numele
lui pentru a ieși din anonimat. Despre performanțele mele, despre
jucătorii formați de mine, găsiți – unii dintre ei, la 15 ani – și
lansați în fotbalul mare trebuie să vorbiți, nu de minciunile
astea! Adevărul e altul. Dacă se făceau niște lucruri, erau făcute
de conducători, nu de antrenori! Victoria și Moreni au fost
înființate pentru distracția ălora! Dacă vă veți uita la rezultate,
veți vedea că Victoria și Moreni nu au însemnat nimic în lupta cu
Steaua! În toți anii aceia nu i-au luat nici măcar un punct! Lupta
am dus-o noi, ca joc! Prin valoare, prin construirea unei echipe
puternice, în stare să se bată cu ei!

Sdrobiș spune că, în 1987, ați venit la Galați împreună cu Ianul și
ați dat ordin să se termine 3-3, cu trei goluri
Cămătaru…

E o aberație! Cum puteam să fac așa ceva? Cine e Sdrobiș? Cine era
el atunci, ca să stăm de vorbă cu el? A fost exact invers. Ei voiau
să-i lăsăm să ne bată, dar le-am spus că nici nu se pune problema!
Le-am dat un punct pentru că, la rândul nostru, primiserăm ordin!
Dăscălescu, premierul României, era din Galați. Și am primit ordin
de la conducerea noastră să le dăm un punct, ca să se salveze de la
retrogradare.

Costinescu, fost președinte la FCM Bacău, povestea că în
1978 a primit ordin să se predea, să câștige Corvinul. N-a
respectat indicația, Bacăul a câștigat cu 1-0, Corvinul a
retrogradat ulterior, iar dumneavoastră erați precum o
fiară…

Povești! Aruncă vorbe… Cine i-a chemat? Cine le-a dat ordin? Cine
era Corvinul? Dacă a fost ceva, au fost echipe care s-au organizat
ca să retrogradeze Corvinul. Așa am ajuns în „B”. Sunt acuzațiile
unor ratați, care nu înseamnă nici măcar 0,01 la sută în fotbal! Am
demonstrat în 1990 ce valoare aveam! La Mondialele din Italia,
Dinamo avea 11 jucători în națională, după ce în 1987, la egalul cu
Austria, n-avusese niciunul! După ce a căzut Ceaușescu, am câștigat
Cupa, titlul, am lăsat o echipă extraordinară și am plecat! Așa cum
a făcut și Răzvan acum: a câștigat cu Bosnia, a arătat că are
valoare și a plecat!

Știam că, în campionat, mai mult de locul doi nu mi se va
permite niciodată! Nu eram lăsați. Iar când era să-i batem, în
finala Cupei României, s-au retras de pe teren!


Pe Valentin Ceaușescu nu-l mai interesa decât să pierdem noi
puncte. Venise la Oradea, la meciul nostru, iar la pauză l-a trimis
pe Ienei, antrenorul naționalei, în vestiarul gazdelor, să le dea
sfaturi!

Mircea Lucescu

„După ce
am bătut Steaua, au schimbat toată federația”

Sunt afirmațiile unor antrenori, ale unor
oficiali…

Înainte de 1990 nu am fost lăsat să ajung în vârf! Am creat o
echipă formidabilă la Dinamo, așa cum făcusem și la Corvinul, care
juca fotbal de clasă și care era singura capabilă să le dea emoții,
să se bată cu ei! Iar la națională am construit în doi ani o echipă
care a eliminat apoi Italia! Știam că, în campionat, mai mult de
locul doi nu mi se va permite niciodată! Iar când era să-i batem,
în finala Cupei României, s-au retras de pe teren! De ce nu scrieți
cum am fost dat afară de la națională după ce am bătut Austria cu
4-0?

Mircea Angelescu, fostul șef al FRF, spunea că v-ați lăsat
influențat de Postelnicu și că l-ați acuzat că din cauza lui ați
pierdut cu 17 Nentori…

Chiar din cauza lui Angelescu am pierdut! N-avea ce să caute și la
Tirana, și în „Ștefan cel Mare”… Pe el l-a pus Steaua la
federație! În 1985-1986, după ce au luat Cupa Campionilor, i-am
bătut, cu Dinamo, și în campionat, și în finala Cupei. Imediat după
aceea, Valentin a schimbat toată federația și toate comisiile! L-au
pus pe Angelescu… Îl înțeleg însă pe Valentin, își apăra
clubul.

Iar cu naționala…
Am jucat cu Austria, i-am bătut cu 4-0, și după meci s-au strâns să
mă schimbe, fără ca măcar să mă felicite pentru victorie. Mi-l
aduseseră pe Ienei, dar el nu se implica, stătea la Oradea. A venit
doar la meci. Pe urmă, Angelescu a venit după mine și la Tirana, și
la Dinamo, m-a bătut la cap două săptămâni să renunț la națională.
Îmi tot spunea să rămân doar la Dinamo, că au nevoie să cresc o
nouă generație… N-am vrut, construiam o nouă echipă, voiam să ne
calificăm la Europene (n.r. – din 1988). Angelescu era prietenul
meu, dar era pus de Steaua să facă asta. Voiau să controleze și
naționala, și Steaua.

„Dragomir încerca să ne scoată de la Săftica”

Același Angelescu acuza că a participat la o ședință cu
dumneavoastră și Postelnicu, în care erați de acord cu metodele
acestuia.

Asta e o prostie mai mare decât el! Nu-mi amintesc să fi participat
la o asemenea ședință, dar dacă a fost totuși așa, atunci n-a
înțeles nimic! În patru ani l-am văzut de vreo patru ori pe
Postelnicu. Nu mai avea voie să se ocupe de fotbal, ca și Ștefan
Andrei. Le interzisese Ceaușescu. Eu venisem la Dinamo și voiam să
construiesc o echipă nouă. Îi înlocuiam pe fotbaliștii plafonați,
provinciali, care nu puteau să se bată cu Steaua. Am discutat ce să
facem cu ei, nu puteam să-i lăsăm pe drumuri. Așa au ajuns la
Victoria și Moreni. Iar eu am promovat, încet-încet, tineri cu care
am construit o mare echipă.

Erau Victoria și Moreni „sateliții”
dinamoviștilor?

Echipele astea existau deja când am ajuns eu la Dinamo. Nu ne-au
ajutat niciodată cu nimic, ba dimpotrivă! N-au pus nici cea mai
mică problemă Stelei, în schimb voiau să ne bată pe noi! În plus,
au creat o imagine negativă echipei Dinamo. Toată lumea îi ura.
Oamenii nu știu: m-am luptat cu Dragomir (n.r. – atunci președinte
la Victoria), care voia să ne scoată de la Săftica și să-i bage
acolo pe ai lui!

„Dacă
voiam să fac ceva, crezi că nu puteam?”

Profesorul Ion V. Ionescu povestește de un episod din
decembrie 1985. Ați făcut scandal și i-ați amenințat pe cei de la
Corvinul după un 0-0 cu Dinamo, în „Ștefan cel
Mare”…

Asta e altă prostie! Ă‚sta se credea intelectualul fotbalului
românesc! Gândește-te: eu eram antrenorul naționalei, aveam șase
jucători de la Corvinul la lot. Dacă voiam să fac ceva, nu puteam
să fac? Tu nu vezi că toate aceste acuzații sunt la niște meciuri
în care am pierdut puncte? Nu mai spun că, din contră, i-am ajutat
pe cei de la Corvinul să se salveze în 1990!

A retrogradat, atunci, Flacăra Moreni…
Da. Am stat în tribună la meciul cu Corvinul. Am văzut că ai mei o
lăsaseră mai moale, nu m-am mai dus să le spun nimic… Am făcut
1-1. Toate aceste acuzații sunt invidia unor oameni. Cine știe și
poate face. Cine nu poate dă sfaturi. Cine nu poate și nu știe
critică și înjură! Așa merge treaba în România. Ce organizație, ce
„Cooperativă”? Să povestesc că, după ce am bătut Sibiul cu 8-1, în
1988, a doua zi am fost nevoit să iau avionul, să mă scuz la
Nicușor Ceaușescu (n.r. – prim-secretar PCR în județul Sibiu)? Așa
am făcut! Am făcut anticameră la el… I-am explicat că nu am
sfidat familia Ceaușescu. Așa erau vremurile!

Au fost și alte meciuri…
Aveam o echipă prea bună ca să putem fi opriți! Puteam învinge pe
oricine, oricând. Îna­intea partidei cu Rapid, a venit la mine
Valentin Stănescu și m-a rugat să-i ajut… În minutul 60 am scos doi
oameni de pe teren, ca să echilibrez meciul! Am jucat în nouă și
tot i-am bătut cu 6-2, mi se pare… Aveam echipă prea puternică!
Asta am făcut la Dinamo și peste tot pe unde m-am dus! La Inter
Milano, am dat 25 de goluri pe „San Siro” în primele cinci meciuri!
Acolo, altele au fost detaliile care au făcut lucrurile să nu
meargă… Greșeala lor a fost că mi-au făcut contractul pe doar
șase luni, începuseră să vorbească de alt antrenor… Dar întrebați
la Brescia, să vedeți cum juca echipa lui Lucescu! Întrebați la
Donețk, cu care de trei ani reușesc cele mai mari performanțe! Ă‚sta
e adevărul! Faptele contează. Nu ce spune unul și altul! Cei din
Turcia mă regretă an de an.

În 1985-1986, după ce au luat Cupa Campionilor, i-am bătut, cu
Dinamo, și în campionat, și în finala Cupei. Imediat după aceea,
Valentin a schimbat toată federația și comisiile! L-au pus pe
Angelescu

Înaintea partidei cu Rapid, a venit la mine Valentin Stănescu
și m-a rugat să-i ajut… În minutul 60 am scos doi oameni de pe
teren, ca să echilibrez meciul! Am jucat în nouă și tot i-am bătut
cu 6-2

Am jucat cu Austria, i-am bătut cu 4-0, și după meci s-au
strâns ca să discute cum să mă schimbe. Mi-l aduseseră pe Ienei,
dar el nu se implica, stătea la Oradea. A venit doar la
meci

După ce am bătut Sibiul cu 8-1, în 1988, a doua zi am fost
nevoit să iau avionul, să mă duc și să mă scuz la Nicușor
Ceaușescu. Am fost și am făcut anticameră la el, să-i explic că nu
am sfidat familia Ceaușescu

Mircea Lucescu

„Îl
trimitea pe Ienei în vestiarul adversarilor
noștri”

Fiecare tabără se supără când apare în acest serial. Au
fost acuzații când am scris de Crăciunescu, apoi – când am relatat
de Bihor – Steaua, din 1988…

Păi, așa a fost! Toată lumea știa de Crăciunescu! Iar la meciul
steliștilor din ’88 a povestit chiar jucătorul orădenilor, Musznaj!
Să vă povestesc ce-a fost la un alt meci de-al nostru cu Bihor, la
Oradea. Pe Valentin nici nu-l mai interesau rezultatele Stelei, îi
păsa doar să pierdem noi puncte. Venise la meciul nostru, iar la
pauză l-a trimis pe Ienei, antrenorul naționalei, în vestiarul
gazdelor, să le dea indicații tactice! I-am bătut cu 2-0, iar după
joc, Valentin s-a întors cu noi, cu avionul!

Deci…
Cum puteți crede că era cineva mai puternic decât ei? Păi,
miniștrii de Interne de cine erau puși? De partid! Miniștrii erau
politruci numiți pe linie politică. De partid depindea totul!
Oricine ar fi fost, ministru sau general de Interne, avea o
libertate limitată, răspundea în fața lor!

Haideți să lămurim povestea „Ghetelor de Aur”. A lui Cămătaru, în
1987, și a lui Mateuț, în 1989…

În ’89 aveam o echipă atât de puternică, încât câștigam la ce scor
voiam! N-aveam ce-i face lui Mateuț! Nici nu-l lăsam să bată
penalty-urile! În sezonul ăla am avut 11 penalty-uri, iar el a
bătut unul singur, la Târgu-Mureș, fără să-l văd. Apoi l-am și
certat, i-am spus să iasă golgheter pe propriile forțe. Dar
uitați-vă pe clasament. În sezonul ăla am dat 130 de goluri!

Iar Cămătaru…
La Cămătaru recunosc că, atunci când am văzut că Steaua trebuie să
câștige titlul și nouă ni se cerea să cedăm puncte, am decis să
jucăm pentru el. Cluburile nu aparțineau unei singure persoane, ca
acum. Erau ale județului, ale orașului, reprezentau uneori o
întreagă ramură economică! De aceea, transferurile le făceau direct
prim-secretarii de județ. Tranzacționau între ei jucători,
puncte… Dar nu s-a pus problema să negociem cu adversarii pentru
Cămătaru. Rodion era într-o formă extraordinară. Am profitat de
șansă, în sezonul acela se putea câștiga „Gheata de Aur” cu 35-36
de goluri… Sportul era echipa lui Nicu Ceaușescu, de Rapid
răspundea Bărbulescu (n.r. – șeful Miliției Capitalei), la Galați
vorbeau direct cu Dăscălescu, cum puteam noi să le spunem să se dea
la o parte? Din contră, alții fabricau golgheteri. Uitați-vă la
unii care dădeau câte cinci-șase goluri în ultima etapă…

În concluzie…
Contest categoric toate acuzațiile! Nu e nimic adevărat, se dă
într-un om care înseamnă ceva în fotbal, fără să se țină cont de
performanțele lui. Am mai spus: vorbesc așa cei care nu pot și nu
știu! La sfârșit, când tragi linie, rămân însă faptele,
realizările, nu vorbele.

Publicat: 06 07. 2011, 08:57
Actualizat: 06 07. 2011, 08:58