Mircea Lucescu, dezamăgit de discursul lui Iohannis: „Așteptam mai mult…”. Antrenorul lui Șahtior credea că președintele a fost profesor de educație fizică

Mircea Lucescu (69 de ani) s-a declarat dezamăgit de perspectiva pe care Klaus Iohannis, noul președinte al României, o are asupra viitorului sportului. Acesta a analizat declarațiile noului lider al statului și a dedus faptul că sportul va fi neglijat în următorii ani.

  • Prezent în țară, antrenorul în vârstă de 69 de ani a ascultat discursul pe care Klaus Iohannis l-a ținut în cadrul ceremoniei care a avut loc duminică pentru a învesti noul președinte al României.

„Ascultând discursul președintelui, mi-am dat seama că sunt alte direcții de a se implica… Ca întotdeauna, sportul nu o să fie o prioritate. Așteptam mai mult…”, a declarat Mircea Lucescu la Dolce Sport, conform Ziare.com.


În anul 2009, Lucescu câștiga Cupa UEFA alături de Șahtior Donețk. În prezent, românul se află cu echipa din Ucraina în optimile de finală ale Ligii Campionilor, acolo unde se va întâlni cu Bayern München

Ulterior, antrenorul de la Șahtior Donețk a oferit argumente pentru care președintele României, despre care a crezut până acum că a fost profesor de educație fizică, ar fi trebuit să acorde un mai mare interes sportului. „Sportul de performanță are rolul lui, nu doar de a scoate în evidență sănătatea fizică și morală a unei națiuni, ci și de a da o imagine unui popor”, a mai spus Lucescu.

 
Publicat: 23 12. 2014, 18:16
Actualizat: 23 12. 2014, 18:23