Miodrag Belodedici, amintiri de coșmar de la un meci Steaua Roșie Belgrad – Dinamo Zagreb. „Cred că eram singurul fără armă. Am plecat de la stadion cu un blindat”

Miodrag Belodedici a câștigat Cupa Campionilor Europeni cu Steaua, dar și cu Steaua Roșie Belgrad. Fostul internațional a acordat un interviu în care a povestit prin ce coșmar a trecut la o partidă cu Dinamo Zagreb. A stat închis la vestiare și a plecat de la stadion cu un blindat.

13 mai 1990 este o dată care va rămâne în memoria lui Miodrag Belodedici drept una dintre zilele cele mai tensionate din viața sa. Asta deși în 1988 a reușit să fugă din lagărul comunist din România. Fostul internațional român îmbrăca tricoul formației Steaua Roșie Belgrad și a avut mari emoții la o partidă cu Dinamo Zagreb. Tensiunile dintre sârbi și croați erau în acel moment la un nivel maxim.

„Ni s-a spus să fugim spre vestiare. Ne-am baricadat acolo. O ploaie de obiecte cădea din tribune, fanii au intrat pe gazon, au rupt gardul. Mulți dintre colegii mei erau înarmați cu pistoale. De fapt, cam toți, cred că eram singurul fără armă. Am stat vreo două ore închiși în vestiar, am privit pe un gemuleț de la baie, pe care vedeai tot ceea ce se petrece”, a declarat Miodrag Belodedici pentru AS.ro.

„Se simțea miros de război”

Fostul internațional a dezvăluit cum au reușit jucătorii lui Steaua Roșie să plece de la stadion.

Apoi ne-am suit într-un blindat, am plecat direct spre aeroport, Meciul nu s-a mai jucat, campionatul s-a întrerupt. Se simțea miros de război”, a mai afirmat Belodedici.

Meciul de care vorbește Belodedici a fost programat într-o perioadă delicată. Croația făcea parte din Iugoslavia, dar existau deja multe mișcări de independență. Au existat incidente în centrul orașului Zagreb.

Galeria lui Arkan, cu 3000 de membri, venise decisă să le dea o lecție croaților, dar nici cei de la Dinamo Zagreb nu s-au lăsat mai prejos. Scandalul a ajuns și la stadion și au existat chiar suporteri croați care au fost atacați cu cuțite.

Publicat: 14 12. 2020, 17:55