Ministrul Apărării Naționale a recunoscut cu ce echipă de fotbal simpatizează. Cum a trăit Campionatul Mondial din 1994 și pasiunea mai puțin cunoscută: „Soția mereu îmi spune să am grijă, am trei copii acasă” | EXCLUSIV

Ministrul Apărării Naționale, Gabriel Beniamin Leș (43 de ani), a vorbit, la ProSport LIVE, despre aspecte mai puțin cunoscute publicului. Politicianul a recunoscut că este pasionat de motociclism și iese adesea la finalul săptămânii să se plimbe cu un model Kawasaki.

„Aproape două Kawasaki am (n.r. – motociclete Kawasaki). Am o pasiune mai nouă, de câțiva ani de zile o fac strict la nivel de hobby, de plăcere nevinovată, plimbări scurte. Nu-mi prea permite timpul. Îmi face plăcere sâmbătă să mă mai plimb. Un Kawasaki, chopper, la kilogramele mele nu prea merge altceva. Nu e o pasiune periculoasă, nu circul foarte mult, nu merg foarte departe. Foarte puțini s-au urcat cu mine, soția mereu îmi spune să am grijă, am trei copii acasă și ne uităm că mereu se întâmplă accidente pe drumurile noastre”, a declarat ministrul Leș, la ProSport LIVE.

Membrul Partidului Social Democrat a vorbit și despre copilăria petrecută la Satu Mare, în apropierea stadionului Olimpia: „Am început cu karting-ul de copil, am mers puțin la fotbal, nu eram sclipitor, am lăsat-o la nivel de pasiune, dar joc fotbal de pasiune. În ultimii trei ani am mers puțin, dar înainte mergeam constant, închiriam sala, mergeam vinerea, jucam, am o pasiune pentru asta. Eu am crescut lângă Stadionul Olimpia din Satu Mare, am jucat pe acel teren, am crescut lângă jucătorii de atunci de la echipă. Satu Mare are renume și în scrimă și încă merge bine secția de scrimă și avem nume la Steaua din Satu Mare. Cu naționala României țin și cu Olimpia Satu Mare”

Gabriel Leș și-a amintit și de momentele în care se uita la TV în 1994, când naționala României juca la Campionatul Mondial din SUA: „Eram clasa a-12-a, discutam mult cu colegii și, din păcate, vă spun un secret, parca nu mă mai uit cu plăcere la fotbal, nu pentru că am fost eliminați, dar ulterior fotbalul a ajuns la un nivel în care contau mult banii și nu mai era chiar sport. Eram tânăr, aveam 18 ani, m-am uitat la tot campionatul, parcă au fost alte vremuri. Aveam un reprezentant sătmărean în echipă (n.r. – Didi Prodan)”.

Gabriel Leș a mai deținut funcția de ministru al Apărării și în Cabinetul Grindeanu. De-a lungul timpului a mai ocupat funcția de consilier local, viceprimar al municipiului Satu Mare, subprefect și director executiv APIA și secretar de stat în MApN

Publicat: 21 03. 2019, 17:48
Actualizat: 21 03. 2019, 18:51