Milionarul pe care alcoolul l-a distrus putea să bea și două zile non-stop: „Dacă nu era soția mea, aș fi fost mort”
Wayne Rooney, unul dintre milionarii pe care alcoolul i-a distrus, recunoaște că dependența de alcool l-a făcut să bea și două zile non-stop. Fostul fotbalist, actualul antrenor, admite că soția a fost cea care l-a redresat.
Un fost fotbalist legendar din Premier League, Wayne Rooney, admite că a avut probleme mari legate de dependența de alcool. Cunoscut pentru perioada petrecută în tricoul lui Manchester United, „Ronnie” a simțit din plin presiunea de a fi un star al celui mai tare campionat din lume.
Wayne Rooney era dependent de alcool
Invitat în podcastul lui Rio Ferdinand, unul dintre prietenii săi din perioada de la Manchester United, acolo unde au fost colegi, Wayne Rooney recunoaște că a avut probleme mari cu alcoolul de-a lungul timpului, mai ales în tinerețe, totul din cauza presiunii media asupra sa.
„Am suferit probleme enorme. Beam două zile la rând. Dacă nu ar fi fost soția mea, Coleen, aș fi mort. Am făcut o mulțime de greșeli în trecut, toate înregistrate și documentate, dar acum sunt un alt om. Ea m-a îndrumat pe calea cea bună.
A fost o vreme când voiam doar să ies și să mă distrez cu prietenii mei. S-a ajuns la punctul în care au scăpat lucrurile de sub control și mă luptam cu dependența mea de alcool. Nu am spus nimănui. Nu am vrut să las această povară pe nimeni.
Am băut odată două seri la rând, a doua zi m-am dus la antrenament și am marcat două goluri în meciul din weekend. După meci, am ieșit din nou la petrecere cu prietenii. Soția mea m-a ajutat să-mi controlez dependența. M-a pus din nou pe drumul cel bun pentru că aveam nevoie”, a spus Wayne Rooney, conform sursei de mai sus.
El a recunoscut că pentru a masca mirosul de alcool folosea aftershave și gumă de mestecat.
Wayne Rooney, de la fotbalist legendar la antrenor nedorit
Wayne Rooney a ajuns dintr-un fost fotbalist legendar, cu sute de meciuri și goluri în Premier League, un antrenor modest.
Acum e liber de contract, din decembrie 2024, după despărțirea de Plymouth Argyle, club din ligile inferioare ale Angliei. De-a lungul carierei sale, „Ronnie” a mai antrenat la Derby County, D.C. United și Birmingham City, fără a avea prea multe reușite.
Wayne Rooney va împlini 40 de ani în octombrie și în prezent e analist TV. Soția lui Rooney, Coleen, este star într-un nou documentar care va apărea pe Netflix.