Milionarul care i-a furnizat fotbaliști lui Gigi Becali pe bandă rulantă a băgat 1.000.000 de euro într-o pensiune cu herghelie! Conac cu cărămizi aduse cu boii la 1880 de la Galați, care a aparținut boierului Moruzi

Afacerile pot aduce foarte multe situații stresante, iar pentru a se relaxa, Valeriu Iftime, patronul de la FC Botoșani, și-a creat de câțiva ani un loc unde se poate refugia în liniște, investind 1 milion de euro în localitatea în care a copilărit soția sa, Valentina, la o distanță de aproximativ 35 de kilometri de oraș.

Este vorba despre o pensiune, pe care Valeriu Iftime a ridicat-o după ce a cumpărat de la ultimul nepot al familiei boierești Moruzi, care a dat doi voievozi Țării Românești și respectiv Moldoveni. Este vorba despre George Moruzi, aflat în Canada, care în momentul afacerii cu patronul de la FC Botoșani avea 82 de ani.

Pensiunea lui Valeriu Iftime poartă numele „Cai de Vis”, pentru că omul de afaceri are acolo o herghelie formată din 13 cai. Patronul de la FC Botoșani iubește foarte tare animalele și le vorbește. Ba mai mult, a și promis un cal antrenorului echipei sale, Marius Croitoriu. „E chiar pe bune, i-am zis lui Marius că e al lui dacă ia titlul cu Botoșaniul!”, a spus Iftime, conform Fanatik.

Milionarul care i-a furnizat fotbaliști lui Gigi Becali pe bandă rulantă a băgat 1.000.000 de euro într-o pensiune cu herghelie! Conac cu cărămizi aduse cu boii la 1880 de la Galați, care a aparținut boierului Moruzi

(Valeriu Iftime alături de caii săi. Sursa foto: FANATIK)

Într-una dintre serile petrecute la pensiunea sa, lui Valeriu Iftime îi venise chiar ideea de a se lăsa de fotbal.

Mi-a trecut prin cap într-una din serile trecute să las baltă fotbalul! Vreau să scriu o carte pe domeniul meu și pentru asta trebuie să mă închid în bibliotecă. Dar e greu! M-a prins microbul”, a mai spus patronul echipei moldovene.

Omul de afaceri are în plan să se mute, într-un final, la conacul său, având în vedere oaza de liniște în care este localizat. Tot el a povestit cum a ajuns să intre în posesia sa conacului, care a fost construit la sfârșitul secolului al XIX-lea.

„O să mă mut probabil aici, în zonă, la cele două conace boierești. Zece hectare în mijlocul satului, plajă la Siret! Din fericire nu a fost monument istoric ca să mă oblige să-l renovez. Conacele se dărâmau. Eu l-am găsit pe boierul care era în Canada, George Moruzi, ultimul nepot. Avea vreo 82 de ani acum vreo șase ani când l-am cunoscut eu. Am luat legătura cu el și i-am spus că repar ce e acolo, mai ales la acoperișuri, și să-mi dea banii când îl vinde. La cele două conace a fost la un moment dat și un spital de plămâni, apoi unul de psihiatrie. Dar rămăsese totul în paragină. George Moruzi a rămas impresionat de ce i-am propus și a zis că mi-l vinde mie direct.

Mi-a cerut 600.000 de euro. E o singură curte și două conace, cum îți spuneam. Primul conac a fost făcut cu cărămizi aduse cu boii, pe la 1880, de la Galați. Are tâmplărie de lemn în care nu e niciun cui! Nu-ți vine să crezi ce bine s-a păstrat… Al doilea conac s-a făcut pe la 1910. Unul are 900 de metri pătrați, celălat o mie și ceva… Acolo mut toată familia, chiar dacă o să avem intrări separate, dar o să avem și un loc comun, de protocol, așa numitul salon oval”, a mai susținut Valeriu Iftime.

Valeriu Iftime a transferat la FCSB jucători pe care Gigi Becali vrea să obțină milioane

FCSB i-a luat de la FC Botoșani pe Denis Haruț, Andrei Miron, Răzvan Oaidă și Olimpiu Moruțan. Cel din urmă i-a adus patronului de la FCSB 5 milioane de euro, în urma transferului la Galtasaray, după ce clubul roș-albastru l-a cumpărat de la formația din Moldova pentru suma de 1,2 milioane de euro.

În urma transferului lui Olimpiu Moruțan la formația din Turcia s-a iscat un mic conflict între conducerea clublui FC Botoșani și cea de la FCSB, după ce Valeriu Iftime a acuzat că nu a primit procentele care i se cuveneau din suma de transfer a lui Moruțan.

Publicat: 05 01. 2022, 15:05