Mike Tyson – Roy Jones Jr., în comentariul lui Snoop Dogg: „Parcă sunt doi dintre unchii mei care se luptă la grătar” | VIDEO

Mike Tyson - Roy Jones Jr Snoop Dogg

Meciul demonstrativ de box dintre Mike Tyson, 54 de ani, şi Roy Jones jr, 51 de ani, s-a încheiat la egalitate. Partida s-a desfășurat în noaptea de sâmbătă spre duminică, la Staples Center din Los Angeles, şi a avut opt reprize.

Celebrul artist hip-hop Snoop Dogg a comentat și el partida, ironizându-i pe cei doi veterani ai boxului.

Tyson a revenit în ring după 15 ani, iar adversarul a luptat ultima oară în 2018.

Snoop Dogg, cel mai tare comentariu despre meciul Mike Tyson – Roy Jones Jr.: „Parcă sunt doi dintre unchii mei care se luptă la grătar”

Meciul a fost apreciat de specialişti, dar Snoop Dogg a făcut un comentariu ce a devenit viral pe rețelele sociale: „Parcă sunt doi dintre unchii mei care se luptă la grătar”.

Mike Tyson s-a retras din box în 2005 şi-a treptat și-a schimbat modul de viață, scăpând de viciul drogurilor. Pugilistul a executat și o pedeapsă de trei ani de închisoare după ce a fost condamnat pentru viol şi două acuzaţii de comportament sexual deviant, în 1992.

Roy Jones jr. a fost la rândul său un star în ringul de box: 75 de meciuri, dintre care a câştigat 66, 47 prin KO. De asemenea, a fost campion mondial la patru categorii.

„Am câștigat meciul, dar sunt ok cu egalul. Am distrat oamenii, au fost fericiți cu ce am arătat”, a declarat după meci Mike Tyson. Roy Jones Junior a repcizat și el: „Omul e atât de puternic. Când te lovește omul ăsta… Nu contează cu ce și unde, totul doare”.

Ce va face Mike Tyson după ce a luptat cu Roy Jones Jr

„Merg mai departe și vreau să fac mai multe. Absolut voi boxa din nou a anunțat Tyson.

 

Publicat: 29 11. 2020, 09:59
Actualizat: 29 11. 2020, 10:11