Mesaj dur pentru Raed Arafat! „Am auzit că mâine vom face duș”. Un fost director de la FC Brașov se plânge că este internat de 16 zile, deși nu are simptome de COVID-19 și nu primește niciun tratament

Gabriel Mirceoiu a fost director general la clubul FC Brașov. Omul a fost depistat pozitiv de COVID-19, iar de 16 zile este internat în spital. Nu are simptome și nu primește niciun tratament și speră ca strigătul său de durere să ajungă la șeful „Departamentului pentru Situații de Urgență”.

Fostul oficial al clubului brașovean a explicat pe „Facebook” prin ce calvar trece. Sper ca în acest mod să fie auzit, iar situația lui să fie rezolvată.

„Sunt un pacient al unui spital din România, testat pozitiv în urmă cu 16 zile, fără a prezenta NICI UN FEL DE SIMPTOM DE BOALĂ, amenințat cu deschiderea unui dosar penal dacă nu urc în dubă.

Sunt considerat asimptomatic, nu mi-a fost dat nici un medicament, sunt ÎNCĂ sănătos, noaptea și ziua ușa este încuiată și nu am dreptul să ies din „celulă” / „baracă” la o plimbare! PROTESTEZ!!! ASIMPTOMATIC NR…… (Citește condițiile de confidențialitate). Am auzit că mâine vom face duș!!! Mesaj adresat d-lui Arafat!”, a scris acesta pe reţelele de socializare.

„Sunt internat în spital de 16 zile”

Fostul conducător al clubului FC Brașov spune că starea lui de sănătate este bună. Nu are simptome, nu primește tratament și nu are ce să le reproșeze angajaților spitalului. Vrea doar să meargă și să izoleze acasă, până va fi testat negativ. Se întreabă ce rost are să stea la spital dacă nu primește medicație.

„Sunt internat în spital de 16 zile, dar mă simt bine, n-am nici un simptom al bolii. Nu vreau să fiu înţeles greşit, n-am absolut nimic de reproşat personalului medical sau auxiliar de la spital, vreau doar să semnalez situaţia noastră, a bolnavilor asimptomatici domnului Raed Arafat. Noi nu avem nici un semn al bolii, nu primim nici tratament, doar stăm izolaţi într-o camera” a declarat Gabriel Mirceoiu pentru brasov.net.

Fotbalul românesc a fost lovit de COVID-19. Magazinerul echipei Dinamo și medicul formației FC Botoșani au fost depistați pozitivi. Partidele acestor două echipe au fost amânate.

Publicat: 13 06. 2020, 20:33
Actualizat: 13 06. 2020, 20:42