Meme Stoica și-a luat gândul de la fotbal pentru câteva ore și a mers la protestul organizat de Gigi Becali! Cum a fost surprins Alexandru Tudor | VIDEO & FOTO EXCLUSIV

This browser does not support the video element.

Vezi galeria foto - 8 poze

Deși astăzi este programat derby-ul Rapid București – FCSB, ora 21.30, pe Arena Națională, Meme Stoica și-a luat gândul de la fotbal pentru câteva ore și a mers la protestul organizat de Gigi Becali.

Managerul general al vicecampioanei României a plecat pentru câteva ore din cantonamentul celor de la FCSB, acolo unde se afla pentru a fi alături de elevii lui Dinu Todoran înaintea meciului cu Rapid, și a mers pe Calea Victoriei pentru a-l susține pe Gigi Becali.

Gigi Becali a organizat un protest pe Calea Victoriei, la o zi după marșul LGBT, acolo unde patronul FCSB s-a prezentat alături de zeci de preoți pentru a da cu apă sfințită pe drumul unde au mers membrii LGBT.

Meme Stoica și-a luat gândul de la fotbal pentru câteva ore și a mers la protestul organizat de Gigi Becali

Chiar dacă a fost operat la umăr în urmă cu câteva zile, Gigi Becali a mers cot la cot cu preoții și susținătorii săi pe Calea Victoriei. Alături de latifundiarul din Pipera se află și Meme Stoica, managerul general al vicecampioanei României.

Mai mult, oficialul grupării roș-albastre a fost cel care i-a adus lui Gigi Becali o pungă în care se afla tămâie. Totodată, Meme Stoica a mers pe Calea Victoriei în spatele patronului de la FCSB.

Alexandru Tudor a cântat pe tot parcursul protestului

De la protestul împotriva LGBT nu a lipsit nici Alexandru Tudor. Fostul mare arbitru din România care în prezent este angajatul lui Gigi Becali a mers pe Calea Victoriei cărând o curuce uriașă și a cântat tot timpul.

Pentru FCSB urmează meciul cu Rapid, azi, ora 21.30, în etapa a 5-a din Liga 1, sezonul 2021 – 2022, pe Arena Națională, iar partida este Live Video Online pe www.prosport.ro și la TV pe Digi Sport, Look Sport Plus și Telekom Sport.

Publicat: 15 08. 2021, 13:22
Actualizat: 15 08. 2021, 17:37