Mario Iorgulescu vrea să nu facă pușcărie după accidentul mortal! Avocații au invocat asta

SURSĂ FOTO: Facebook
Vezi galeria foto - 4 poze

Mario Iorgulescu vrea să nu facă nici măcar o zi de pușcărie după accidentul mortal pe care l-a provocat în toamna anului 2019, iar avocații lui au invocat un nou motiv, în încercarea de a-l scăpa pe acesta de închisoare.

Reamintim că, pe data de 8 septembrie 2019, Mario Iorgulescu a produs un accident rutier grav, în urma căruia un tânăr de 24 de ani și-a pierdut viața.

Cum încearcă Mario Iorgulescu să scape de închisoare

Pe data de 8 septembrie 2019, Mario Iorgulescu a produs un accident rutier extrem de grav, în urma căruia un tânăr în vârstă de doar 24 de ani și-a pierdut viața. Ancheta desfășurată de autorități a scos la iveală faptul că fiul lui Gino Iorgulescu se afla sub influența drogurilor și alcoolului. Totodată, s-a stabilit că acesta conducea cu o viteză de 143 km/h în momentul producerii accidentului.

Acum, avocaţii lui Mario Iorgulescu au invocat prescripţia în cazul accidentului mortal produs de tânăr, iar pe data de 8 mai 2025, Curtea de Apel a admis în principiu contestaţia în anulare depusă de avocaţii lui Mario Iorgulescu. Conform jurnaliștilor de la fanatik.ro, avocaţii lui Mario Iorgulescu mizează pe un viciu de procedură pentru a-l scăpa de pedeapsă pe fiul președintelui Ligii Profesioniste de Fotbal.

„În acelaşi timp, Curtea mai constată că instanţa de apel care a pronunţat decizia penală atacată de contestator, nu a dezbătut şi nici nu a analizat chestiunea vizând intervenirea prescripţiei răspunderii penale în privinţa acuzaţiei penale prevăzute de art. 336 alin. 1 şi 2 C.pen.

Prin urmare, Curtea constată, şi din această perspectivă, că, în cauză, există o aparență de sustenabilitate între baza factuală invocată de către contestator – neanalizarea, în calea de atac a apelului, a aspectului vizând o pretinsă cauză de încetare a procesului penal – şi împrejurările care atestă dovedirea bazei factuale invocate, constând, într-adevăr, în lipsa oricărei dezbateri a acestui aspect”, se arată în motivarea deciziei instanţei din luna mai.

Condamnat la 8 ani și 8 luni de închisoare

În luna decembrie a anului 2024, Mario Iorgulescu a fost condamnat la 8 ani și 8 luni de închisoare cu executare de Curtea de Apel București, în urma accidentului în care tânărul Dani Vicol, în vârstă de 24 de ani, și-a pierdut viața.

Fiul șefului Ligii Profesioniste de Fotbal a fost găsit vinovat de ucidere din culpă.

Reamintim că Mario Iorgulescu a fost condamnat, pe data de 18 decembrie 2024, la 7 ani de închisoare cu executare pentru ucidere din culpă. Această pedeapsă a fost contopită cu pedeapsa de doi ani pentru infracțiunea de conducere sub influența alcoolului sau a altor substanțe, dar și cu pedeapsa de trei ani pentru infracțiunea de complicitate la lipsirea de libertate în mod ilegal, primită într-un alt dosar în care este implicat.

Publicat: 27 05. 2025, 10:18