Marian Iancu o face praf pe judecătoarea care a adormit în timpul procesului său! Reacția sa a influențat decizia instanței: „Dacă mai adoarmea, nu mă mă mai abțineam și îi luam microfonul ca să-i dau cu el în cap”

Marian Iancu a fost acuzat de evaziune fiscală și a fost nevoit să ispășească 8 ani de închisoare. Recent, fostul patron al Politehnicii Timișoara a fost eliberat. Acesta a povestit o fază din timpul procesului său de judecată și a spus că reacția pe care a avut-o l-a costat câțiva ani în plus de libertate.

Marian Iancu o distruge pe judecătoarea care a adormit în plin proces: „Pur și simplu a luat-o somnul. I-a făcut semn colegul și a tresărit: «Gata, ați terminat?»”

Marian Iancu a povestit un episod care a avut loc chiar în sala de judecată. Înainte de a primi verdictul și de a fi condamnat la închisoare, în plin proces, pe judecătoare o luase somnul, iar fostul finanțator al celor de la Poli Timișoara nu s-a mai putut abține și i-a dat o replică răutăcioasă. Pentru gluma nesărată pe care a făcut-o, acesta a primit o sentință mai mare.

Nu sunt tip prefăcut, trăiesc momentul. Vă spun un episod din instanță. Știam că nu mai aveam nicio șansă, Voiculescu fusese condamnat cu o lună înainte de aceeași judecătoare, care ulterior a fost scoasă din magistratură, Camelia Bogdan.

Am avut o atitudine dură, ca să nu zic contondentă, direct în instanță. Mi s-a părut că a adormit în timp ce eu dădeam declarații. Și nu mi s-a părut, pur și simplu a luat-o somnul. M-am oprit, cred că i-a făcut semn colegul și a tresărit: «Gata, ați terminat?»

Vă dați seama ce s-a întâmplat în momentul acela. I-am spus exact ce trebuie. I-a zis avocatului meu să-mi confirme că tot ce spun poate fi folosit împotriva mea și asta va conta în final, când va delibera, și de la 10 ani, mi-a dat 12. E prima oară când spun asta.

Nu am înjurat-o, mai mult decât atât. E puțin spus înjurat. Nu am lovit-o, nici nu aveam cum. I-am spus că data viitoare, dacă mai adoarme, n-o să mă mai abțin și o să iau microfonul și i-l dau în cap. Ca să fac dovada că doarme și nici nu se ferește”, a declarat Marian Iancu, în cadrul podcastului Tare de tot, cu Viorel Grigoroiu.

Marian Iancu a avut posibilitatea să se elibereze mai repede, însă a refuzat să facă munca de jos: „Măturat, săpat, cărat. Astea nu erau pentru mine. Poți să te umilești singur…”

Fostul finanțator al timișorenilor a avut șansa să muncească după gratii și să se elibereze mai repede, însă a refuzat. Acesta a dezvăluit motivul pentru care nu a acceptat și a spus că nu a vrut să se înjosească precum au făcut-o ceilalți deținuți.

„Poți să te umilești singur, dacă vrei să te duci după câștiguri. Poți să te umilești. Să muncești, să câștigi zile să vii mai repede acasă, înseamnă o auto-umilință în principal. E o muncă… Curățenie, măturat, săpat, cărat. Astea nu erau pentru mine.

Nu se dau câștiguri pentru munca ce e calificată. Nu am făcut niciun fel de activitate de genul ăsta, era o umilință, nu era la nivelul meu. Oricum, atunci când câștigi foarte mult din așa-zisele cărți scrise, nu înseamnă că-i judec pe cei care au făcut-o…

Când ai câștiguri foarte mari, când vine momentul să te liberezi, ca să nu apară ideea că ai fost favorizat, un judecător îți amână, îți dă amânare exact cu perioada pe care ai câștigat-o sau aproape. Deci te chinui, te înjosești, accepți o umilință și, când e să beneficiezi de câștigul ăla, e crunt”, a mai spus Marian Iancu pentru aceeași sursă.

Publicat: 02 04. 2023, 15:27
Actualizat: 02 04. 2023, 15:32