Lovitura de la miezul nopții în România! Preşedintele ANS şi-a dat demisia într-un moment critic pentru sportul românesc: „Mă dedic familiei!”
Președintele Agenției Naționale pentru Sport și-a anunțat demisia chiar la miezul nopții, într-un moment critic pentru sportul românesc, prin intermediul unui mesaj postat pe rețelele de socializare.
În postarea pe care a făcut-o în mediul online, Bogdan Constantin Matei a precizat că își dorește să se dedice în totalitate familiei și să pună cariera în plan secundar.
A demisionat președintele ANS
Bogdan Constantin Matei, președintele Agenției Naționale pentru Sport, și-a anunțat demisia la miezul nopții, prin intermediul unui mesaj pe care l-a postat pe rețelele de socializare. Chiar dacă sportul românesc traversează o perioadă critică, acesta și-a motivat hotărârea și a precizat că dorește să se dedice în totalitate familiei și să pună cariera în plan secundar.
Vă mulțumesc tuturor celor ce ați fost alături de mine în cea mai onorantă funcție de Președinte al Agenției Naționale pentru Sport. Vă mulțumesc tuturor celor care Serviți Patria în fiecare zi în numele sportului românesc. Sunt oameni politici ce au crezut în mine si le mulțumesc: Constantin Rădulescu, Marcel Ciolacu, Sorin Grindeanu! Sărbători binecuvântate tuturor!”, a transmis Bogdan Constantin Matei, printr-o postare pe care a făcut-o pe pagina personală de Facebook.