Lista rușinii cu rușii din sport care susțin războiul lui Vladimir Putin împotriva Ucrainei a fost făcută publică! Nume uriașe au fost trecute pe ea

Working trip of Russian President Vladimir Putin to the Northwestern Federal District. President of Belarus Alexander Lukashenko (left) and Russian President Vladimir Putin (right) during the opening ceremony of a memorial in memory of civilians of the USSR - victims of the Nazi genocide during the Great Patriotic War in the village of Zaitsevo, Gatchina district, Leningrad region. The memorial was erected on the initiative of the Russian Military Historical and Russian Historical Society. 27.01.2024 Russia, Leningrad region, Gatchina,Image: 841607789, License: Rights-managed, Restrictions: *** World Rights Except Russian Federation, Switzerland and Liechtenstein *** CHEOUT LIEOUT RUSOUT, Model Release: no
Vezi galeria foto - 4 poze

Ministerul ucrainean al Sportului a publicat o listă cu sportivii din Rusia și Belarus care au susținut războiul declanșat de Vladimir Putin pe teritoriul Ucrainei.

Comitetul Internaţional Olimpic (CIO) a instituit condiţii foarte stricte pentru participarea sportivilor ruşi şi belaruşi la viitoarele Jocuri Olimpice, care vor avea loc în Franța, la Paris inclusiv un test de neutralitate.

Ucraina a prezentat lista sportivilor care au susținut Rusia în război

Ucraina a dat cărțile pe față în cadrul conferinţei Play the Game 2024. Aceasta este o „iniţiativă care promovează democraţia, transparenţa şi libertatea de exprimare în sportul mondial”.

Lista făcută de cei din Ucraina vizează 52 de sporturi, nu toate olimpice (sumo, rally-raid, orientare, kickboxing, MMA, şah etc.), precum şi oficiali, membri ai CIO şi directori de federaţii.

Ministerul a făcut un bilanţ lărgit, incluzând și sportivi foarte cunoscuți care s-au retras, precum celebrul patinator Evgheni Pluşenko şi săritoarea cu prăjina Elena Isinbaeva.

Pentru fiecare dintre acești sportivi, ministerul a redactat o scurtă prezentare, împreună cu motivele includerii lor pe listă. Au apărut, astfel, diverse articole de presă sau capturi de ecran de pe reţelele lor de socializare care dovedesc sprijinul lor activ pentru Rusia lui Putin.

În ultimele luni, FIFA și UEFA au devenit maleabile, relaxând restricțiile impuse juniorilor din Rusia, despre care au spus că „nu trebuie pedepsiți pentru acțiuni care sunt exclusiv ale adulților”.

Constantin Niculae, dezvăluiri despre Vladimir Putin: „Nu a fost judoka!”

Tatăl lui Marius Niculae a vorbit deschis atât despre Vladimir Putin, cât și despre președintele din Belarus.

„Lui i se dă mai multă importanță pentru că este președintele Rusiei, dar nu a fost judoka. Să spun așa, mai bine, este un simpatizant, nu a participat în competiții. Asta spre deosebire de Lukașenko (n.r. Alexander Lukașenko, președintele Belarusului din 1994).

El a fost și în competiții, dar a deținut și funcția de președinte al federației de judo din Belarus”, a spus Constantin Niculae.

Publicat: 05 02. 2024, 10:08