Lewis Hamilton i-a șocat pe toți când a spus pe cine consideră cel mai talentat pilot cu care a concurat. A rostit numele unui polonez, care a avut o singură victorie în Formula 1
Lewis Hamilton (40 de ani) a surprins pe toată lumea când l-a numit pe cel mai talentat pilot de Formula 1 cu care a concurat. Iar asta pentru că pilotul a avut o singură victorie în circuit, în 2008, la Marele Premiul al Canadei, devenind primul și singurul pilot polonez care a câștigat o cursă de Formula 1.
Hamilton a avut cuvinte de apreciere pentru Robert Kubica (40 de ani), pe care îl cunoaște încă din 1998, când erau concurenți în competițiile de karting. Kubica a fost desemnat personalitatea anului în 2013.
Hamilton, despre Kubica: „I-am văzut talentul încă de la început”
Hamilton, de șapte ori campion mondial, și-a făcut debutul în circuitul de Formula 1 în 2007, la numai un an după Kubica, iar pe parcursul carieriei sale a concurat împotriva „greilor” din acest sport, precum Michael Schumacher, Sebastian Vettel sau, mai recent, Max Verstappen.
Când a fost pus să aleagă care este cel mai talentat pilot cu care a concurat în carieră, parcă ignorându-i pe cei trei piloți menționați, Hamilton nu a ezitat și l-a numit pe polonezul Robert Kubica, asta deși au concurat foarte puțină vreme împreună.
„îl cunosc pe Robert de cel mai mult timp, am început să concurăm unul împotriva celuilalt la karturi în 1998. Pentru mine, Robert este unul dintre cei mai talentați piloți împotriva cărora am concurat. De la început am văzut talentul pe care îl avea”, a mărturisit Lewis Hamilton, citat de Sport Bible.
Robert Kubica, victorie la doi ani de la debut
Kubica a debutat cu un an înaintea lui Hamilton, în Marele Premiu al Ungariei, iar în cariera sa a concurat în 99 de curse, fiind pe podium în 12 dintre acestea.
În 2008, Kubica a obținut singura sa victorie în circuit, la Marele Premiu al Canadei, când o coliziune între Hamilton și Raikkonen la boxe i-a permis pilotului care concura penru BMW Sauber să urce pe prima treaptă, devenind astfel primul și singurul pilot polonez care a câștigat o cursă de Formula 1.
Un accident tragic petrecut în 2011, la raliul Ronde di Ally, i-a spulberat ocazia de a deveni unul dintre cei mai buni piloți din circuit. În urma accidentului, Kubica s-a ales cu o amputare parțială a antebrațului drept.
După mai multe operații și recuperare a urmat o perioadă în care a fost pilot de teste cu Renault și Williams, iar în ianuarie 2018 a fost anunțat că va deveni pilotul de rezervă pentru Williams în sezonul 2018, ca apoi să ajungă pilot de curse pentru Williams, în sezonul 2019.
„Cred că ceea ce este cu adevărat remarcabil este putera și determinarea de care a dat dovadă pntru a trece peste incidentul pe care l-a avut. Nu mulți oameni pot să vină din astfel de circumstanțe și să revină în sport și să performeze împotriva altora care nu au aceeași situație ca el”, a mai spus Hamilton.
După doar un sezon alături de Williams, Kubica a fost înlocuit de Nicholas Latifi și a ajuns la Deutsche Tourenwagen Masters, fiind în același timp pilot de rezervă și de teste pentru Alfa Romeo.
Pentru Kubica, Marele Premiu al Italiei din 2021 a fost ultima cursă de Formula 1.