Leo Messi e acuzat că și-a înșelat soția cu o jurnalistă și că va divorța. GALERIE FOTO

Leo Messi e acuzat că și-a înșelat soția cu o jurnalistă și se presupune că starul argentinian va divorța de soția sa Antonela Roccuzzo, bineînțeles, în cazul în care acest scenariu se va dovedi a fi unul real.

Informația a fost lansată de către o publicație din Brazilia, intitulată Direto Do Miolo, și nu a fost confirmată până în prezent din nicio altă sursă. Mai mult, până la ora redactării acestui articol nu a existat vreo reacție din partea lui Messi sau a soției sale.

O publicație braziliană susține că Leo Messi și-a înșelat soția și că cei doi ar fi foarte aproape de divorț

În schimb, a comentat în legătură cu acest subiect Daniella Semaan, soția lui Cesc Fabregas și o apropiată a familiei Messi. Ea a pus la îndoială veridicitatea celor scrise de publicația braziliană, prin prisma faptului că aceasta este una practic necunoscută la nivel internațional.

Ce publicație e asta care n-are niciun sens….și nu are nici dreptate”, a scris ea pe Instagram.

Femeia cu care se presupune că fotbalistul în vârstă de 36 de ani de la Inter Miami a înșelat-o pe femeia alături de care are trei copii este Sofia Martinez, jurnalistă de sport din Argentina, o apropiată a echipei naționale a acestei țări, pe care o însoțește frecvent în deplasări.

Acest lucru s-a întâmplat inclusiv de-a lungul Cupei Mondiale din 2022, din Qatar, care s-a încheiat cu triumful „pumelor” conduse de Messi din postura de căpitan.

De unde a pornit totul

De fapt, cu această ocazie au apărut zvonurile legate de faptul că deținătorul „Balonului de Aur” ar putea avea o „aventură” cu jurnalista respectivă. Asta pentru că, după ce Argentina s-a calificat în marea finală, câștigată în fața Franței după executarea loviturilor de departajare, după cum se știe deja foarte bine, Leo Messi s-a prezentat la flash-interviu, acolo unde a fost „luat la întrebări” chiar de către Sofia Martinez.

Aceasta a ținut atunci un monolog emoționant, în care a subliniat cât de mult înseamnă sportivul Messi pentru ea, iar fotbalistul a părut în câteva momente destul de emoționat și chiar puțin stânjenit, reacții ce au dat naștere acestor speculații.

„Indiferent de rezultat, tu ai ceva pe care nimeni nu ți-l poate lua, faptul că ești unul cu argentinienii, cu fiecare dintre ei. Sunt serioasă, nu e niciun băiat care să nu își dorească tricoul tău.

Ai marcat viața fiecăruia, iar asta trece dincolo de orice trofeu, inclusiv al Cupei Mondiale. Nimeni nu-ți poate lua asta și de aceea vreau să-ți mulțumesc și să-mi arăt recunoștința pentru că la aduci fericire foarte multor oameni.

Sper că primești aceste cuvinte bine, pentru că eu chiar cred că există ceva mai important decât câștigarea Cupei Mondiale, iar tu îl ai deja. Mulțumesc, căpitane”, i-a spus atunci Sofia Martinez lui Leo Messi.

Sursă foto galerie: Instagram

Publicat: 26 11. 2023, 12:48
Actualizat: 26 11. 2023, 13:26