Laurențiu Reghecampf a făcut-o să plângă pe Corina Caciuc! I-a dat inelul
Antrenorul român Laurențiu Reghecampf, care de la începutul lunii noiembrie pregătește echipa tunisiană Esperance, a făcut-o să plângă pe Corina Caciuc, când i-a dat inelul.
Reghecampf și Corina Caciuc sunt într-o relație de mai bine de trei ani și au împreună doi băieți, Liam și Landon.
Corina Caciuc a izbucnit în lacrimi, după ce a primit inelul de la Laurențiu Reghecampf
Corina Caciuc, partenera de viață a antrenorului român Laurențiu Reghecampf, își aniversează ziua de naștere pe 16 februarie. Tehnicianul a urcat pe contul de instagram un filmuleț în care îi face Corinei diferite urări, dar în imagini se observă cum îi oferă un inel, iar femeia izbucneșțte în lacrimi.
Reghecampf și Caciuc au de gând să se căsătorească, dar nu pot face acest lucru până când nu se pronunță decizia instanței cu privire la divorțul tehnicianului de impresara Anamaria Prodan.
„Nu ne gândim la un următor pas. Urmează căsătorie, dar trebuie să termin cu divorțul. Nu este neapărat un target. Targetul l-am depășit. Eu cred că orice femeie care nu a îmbrăcat rochia de mireasă își dorește acest lucru, chiar dacă spune că nu vrea.
Orice femeie în sufletul ei își dorește acest lucru. Ne simțim bine. Chiar i-am spus Corinei că îi voi face o surpriză la un moment dat, dar când va veni momentul. Nu vreau să ofer mai multe detalii despre acest subiect”, mărturisea antrenorul într-un podcast.
Meci dificil pentru Reghecampf pe 19 februarie
În cursul anului trecut, Reghecampf a recunoscut că s-a săturat de tot scandalul mediatic cu privire la divorț și i-a cerut soției lui să nu mai apară public pentru a-l ataca, ci să ia legătura cu el.
„Nu mă interesează un dialog cu ea prin intermediul presei, nu răspund ca să justific ceva, nici nu am cui, doar că sunt foarte multe lucruri neadevărate și jigniri, nu am să cobor la nivelul ăsta din respect pentru Bebe! Dar pot, totuși, să-i transmit acum să înceteze să-mi mai scrie mail-uri zilnic.
Eu nu am decât procesul de divorț, procesul de defăimare, nu am nevoie de bani de la ea! Cum să-i cer bani, când eu îi dau lunar? Și ea îmi mai cere și extra… Numele nu cred că-i mai folosește, ea se prezintă Prodan peste tot, din acest motiv am vrut să-i ofer posibilitatea să-și înregistreze numele de scenă.
Nu m-a interesat decât să divorțez, nu am cerut ca divorțul să se pronunțe din culpa ei! Și sunt câțiva ani buni de când mă chinui să scap…”, spunea Reghecampf, potrivit cancan.ro.
Esperance Tunis, echipa pregătită de Laurențiu Reghecampf, este pe primul loc în campionat după 19 meciuri, cu 42 de pucnte, 3 mai mult decât Etoile du Sahel. Pe 19 februarie, echipa românului joacă pe teren propriu cu Zarzis, ocupanta poziției 3.