Jackie Chan, momentul incredibil în care a fost lovit de Bruce Lee: „Brusc, am orbit!” | VIDEO

Jackie Chan, momentul incredibil în care a fost lovit de Bruce Lee
Vezi galeria foto - 4 poze

Cunoscutul actor și cascador Jackie Chan a povestit o întâmplare genială petrecută cu regretatul Bruce Lee, când, cel din urmă, l-a lovit pe primul, în cap, cu o bară de lemn.

Bruce Lee a decedat pe data de 20 iulie 1973, din cauza unui edem cerebral.

Bruce Lee, cunoscut și ca „Micul Dragon”, este considerat unul dintre cei mai mari actori din toate timpurile.

Jackie Chan, momentul incredibil în care a fost lovit de Bruce Lee

Jackie Chan a povestit că, la începutul anilor 1970, pe când avea doar 17 ani, își găsise de muncă în industria cinematografică pe post de acrobat și cascador. Acesta a reușit să-i atragă atenția legendarului Bruce Lee cu mai multe cascadorii periculoase din care a ieșit nevătămat. Mai exact, Bruce Lee a rămas impresionat de faptul că, în filmul Fist of Fury (1972), Jackie Chan a căzut de la cea mai mare înălțime înregistrată în istoria filmului din China, fără să pățească nimic.

În același film, Jackie Chan s-a izbit puternic de un perete, însă și de această dată, a scăpat fără nicio zgârietură. Nu la fel s-a întâmplat și la filmările pentru Enter the Dragon, din 1973, când, într-o scenă de acțiune, Jackie Chan trebuia să-l atace pe Bruce Lee, însă acesta l-a lovit cu o bară de lemn în cap. Lovitura a fost atât de puternică încât Jackie Chan a orbit pentru puțin timp.

„Brusc, am orbit, fiindcă mi-a dat cu bățul fix în cap. Am amețit, dar am continuat scena. M-am uitat la Bruce Lee, el a fost impasibil. Când regizorul a oprit scena, Bruce a venit direct la mine și își cerea scuze încontinuu. Dar nici nu mă mai durea, fiindcă eram entuziasmat. După care m-am prefăcut toată ziua că mă doare, ca să mă bage în seama toată ziua. Atunci m-a întrebat care e numele meu, ce stil de arte marțiale învăț”, a povestit Jackie Chan, în cadrul unui interviu de pe YouTube.

Publicat: 10 11. 2020, 15:22
Actualizat: 10 11. 2020, 15:22