Incredibil! S-a aflat după numele cărui cântăreț a fost botezat Lionel Messi: fotbalistul s-a întâlnit cu solistul pentru prima dată în viață
Lionel Messi a avut parte de o surpriză de proporții, nu cu mult timp în urmă, căci a ajuns pentru prima dată față în față cu legendarul artist după care a fost botezat. Vorbim despre Lionel Richie, interpretul unor melodii nemuritoare precum Hello, Say you, say me sau Dancing on the ceiling.
Întâlnirea a avut loc în Miami, cu prilejul unui eveniment la care cei doi au luat parte. Imaginile publicate ulterior în mediul online au fost apreciate de fani.
Lionel Messi, față în față cu legendarul artist după care a fost botezat: „Când Lionel se întâlnește cu Lionel”
Mare fană a lui Lionel Richie, Celia Cuccitini a ținut neapărat ca fiul ei, care a devenit unul dintre cei mai mari fotbaliști ai tuturor timpurilor, să-i poarte numele. S-au scurs deja ani întregi de când asupra acestui detaliu nu mai planează misterul.
Inclusiv megastarul pop a aflat, ba chiar și-a manifestat dorința de a-l întâlni, ceea ce s-a întâmplat abia acum. Evident, cei doi s-au bucurat din plin de moment.
„Când Lionel se întâlnește cu Lionel. Mama lui l-a botezat după mine și iată-ne acum față în față. M-am bucurat să-l întâlnesc după toți acești ani”, a fost mesajul transmis de Richie.
Postarea a devenit rapid virală, dar au existat și fani cărora nu le-a venit să creadă că acesta a fost motivul pentru care multiplul câștigător al Balonului de Aur a primit numele Lionel: „E adevărat?”, a scris unul dintre ei.
Mama lui Messi a făcut dezvăluirea în 2010
De altfel, cea care a risipit misterul în privința alegerii numelui pe care să-l poarte fostul jucător al Barcelonei a fost chiar mama sa, într-un interviu publicat în 2010, Leo avea pe atunci doar 23 de ani și se pregătea pentru Campionatul Mondial găzduit de Africa de Sud.
„Am depășit termenul, a fost foarte greu. Am intrat în spital la 06 dimineața și Leo s-a născut la ora 16:20. Eram în întârziere cu aproape o săptămână, medicul nu a vrut să-și asume niciun risc, așa că a spus: «vom induce travaliul».
Pentru că nu aveam un nume de băiat și mi-a plăcut mereu Leonel. Jorge (n.r. soțul) a ales numele Lio, cu i în loc de e. Când am văzut, am vrut să-l omor, dar așa a rămas până la urmă. Amândurora ne-a plăcut foarte mult Lionel Richie”, a spus Celia Cuccitini.
Ulterior, marele artist a recunoscut că s-a bucurat nespus când a citit declarația și i-a transmis lui Messi: „Am înțeles că nu poate cânta, dar vreau să-l anunț că nici eu nu pot juca fotbal. Hai să fim prieteni!”.