Îl mai ții minte pe Gheorghe Ştefan, celebrul patron de la Ceahlăul Piatra Neamț? Cum a ajuns să arate la 70 de ani unul dintre cei care au inventat Cooperativa blaturilor în fotbalul românesc | FOTO

Gheorghe Stefan(presedintele Ceahlaului Piatra Neamt).
Vezi galeria foto - 6 poze

Gheorghe Ștefan, fostul celebru patron de la Ceahlăul Piatra Neamț, a fost surprins în tribune la meciul cu Foresta Suceava.

Îl mai ții minte pe Gheorghe Ştefan, celebrul patron de la Ceahlăul Piatra Neamț? Cum a ajuns să arate la 70 de ani unul dintre cei care au inventat Cooperativa blaturilor în fotbalul românesc

Fostul patron de la Ceahlăul Piatra Neamț, Gheorghe Ștefan, a fost să urmărească pe viu meciul cu Foresta Suceava, din cadrul barajului de promovare în Liga 2.

Cel poreclit „Pinalti” a fost aproape de nerecunoscut de către spectatori, fiind schimbat total față de vremurile când era implicat în fotbal. Fostul primar al municipiului Piatra Neamț s-a prezentat la stadion într-o formă fizică bună, cu multe kilograme în minus față de perioada „Cooperativei”.

Acesta a urmărit pe viu cum Ceahlăul Piatra Neamț a învins-o cu 2-0 pe Foresta Suceava și a promovat, astfel, în Liga 2. În manșa întâi, cele două echipe au remizat, 0-0.

Gheorghe Ștefan (dreapta), de nerecunoscut la meciul de fotbal dintre Ceahlăul Piatra Neamț și Foresta Suceava, contând pentru Barajul de promovare în Liga a 2-a, desfășurat pe Stadionul Ceahlăul din Piatra Neamț, miercuri 07 iunie 2023. © FOTO:Tudi/SPORT PICTURES

Gheorghe Ștefan, nopți albe la masa de poker

Jocurile de poker erau la ordinea zilei când Gheorghe Ștefan era patron la Ceahlăul Piatra Neamț. Cel poreclit „Pinalti” împărțea de multe ori masa de joc cu fostul șef al Ligii Profesioniste de Fotbal Dumitru Dragomir și cu alți patroni de club, printre care Gigi Becali, Adrian Porumboiu sau Dumitru Sechelariu.

„Eram beton financiar (n.r. – la LPF), eu nu am primit o sticlă de ţuică, de pălină, nici de ziua mea, pentru că ştiam că sunt ascultat. Jucam poker cu Porumboiu, cu Becali, cu Ştefan, cu Sechelariu şi nu vorbeam despre fotbal când eram la joc sau ei să vină să-mi propună ceva în afara regulamentului. Nu exista. Se jucau şi sume mai mari. Acum joc table, atunci nu. Se juca poker. Gheorghe Ştefan era cel mai tare din toată Europa. Cred că era. La table cel mai tare era Neţoiu.

Gigi Becali nu a pierdut de două ori la table, e de o inteligenţă rară. Nu prea am întâlnit ca el. Ştia toate cărţile de joc la 21. Ştia ce ai în mână. Ce memorie putea să aibă… Ăsta, dacă era cultivat, era un om mare de tot”, a declarat Dumitru Dragomir, pentru fosta televiziune Telekom Sport.

Publicat: 12 06. 2023, 13:44