Ianis Hagi dezvăluie cine e idolul său ca fotbalist! Răspuns total suprinzător: „Am urmărit toate filmele de pe youtube cu el” + Declarație emoționantă: „Mama este universul meu”

Ianis Hagi cine e idolul sau ca fotbalist Johan Cruyff
Vezi galeria foto - 10 poze

Ianis Hagi a dezvăluit cine e idolul său ca fotbalist: Johan Cruyff, cel care i-a antrenat în sezonul 1995 – 1996 la FC Barcelona și pe Gică Hagi sau Gică Popescu.

Ianis a reușit un eurogol în meciul Germania – România, 2-1, din preliminariile CM 2022. Jucătorul legitimat la Rangers l-a ridiculizat pe Rudiger, unul dintre cei mai buni fundași din fotbalul actual.

De asemenea, „tricolorul” de 22 de ani a vorbit despre rolul pe care mama sa, Marilena, îl are în viața sa și a familiei. Gică Hagi și Marilena au doi copii, pe Ianis și Kira.

Ianis Hagi dezvăluie cine e idolul său ca fotbalist! Răspuns total suprinzător: „Am urmărit toate filmele de pe youtube cu el” + Declarație emoționantă: „Mama este universul meu”

Johan Cruyff a fost unul dintre cei mai mari fotbaliști și antrenori din istoria fotbalului. În 2013 a fost inclus în cel mai bun unsprezece din toate timpurile, iar în sezonul 1991 – 1992 a fost ales drept cel mai bun tehnician din Europa.

Cruyff a câștigat de trei ori Balonul de Aur (1971, 1973, 1974) și a obținut numeroase trofee. A decedat în 2016 având mai multe probleme de sănătate, după ce a fost un fumător înrăit.

„Nu am un singur fotbalist preferat. Mereu au apărut fotbaliști incredibili, care m-au fascinat și pe care i-am admirat. Din generația actuală m-au atras pe rând Cristiano, în perioada Manchester United, Messi și Neymar. Din generația trecuta i-aș menționa pe Zidane și pe Platini. Nu am avut șansa să-i văd pe viu, ci doar pe Youtube, dar mi se par senzaționali. În afara de cei doi, l-aș mai menționa pe Johan Cruyff.

Am urmărit toate filmele de pe youtube cu Cruyff. De la el am avut de învățat enorm, începand cu stilul de joc și jocul cu ambele picioare. În plus, dincolo de latura sportivă, la Cruyff m-au atras mentalitatea și educatia pe care le-a etalat atât în teren, cât și în afara terenului. Simt ca am multe în comun cu Johan Cruyff” a declarat Ianis Hagi pentru www.rfhsport.ro.

Ianis Hagi: „Mama este universul meu”

Ianis Hagi a explicat ce înseamnă familia pentru el: „Dacă aș avea o zi întreagă la dispoziție să vorbesc despre mama, cred că nu mi-ar ajunge. Mama este persoana care ține familia împreună, are grijă de toți trei. S-a implicat foarte mult în educația mea și a Kirei, ne-a învățat cum să ne comportăm, a avut grijă să acordăm importanță școlii, l-a suplinit de multe ori pe tata, care de cele mai multe ori era ocupat cu antrenamentele, ne-a format ca oameni și ne-a ținut cu picioarele pe pământ. Mama este universul meu, îi datorez enorm și-i mulțumesc pentru tot ce a făcut și face pentru mine, Kira și pentru tata” a mai spus Ianis pentru sursa citată, www.rfhsport.ro.

Mesajul lui Ianis Hagi înaintea meciului România – Armenia din Grupa J a preliminariilor Campionatului Mondial 2022.

Publicat: 10 10. 2021, 09:56