Gigi Becali intră într-o operație complicată. Intervenția chirurgicală e într-o zonă sensibilă: „Nu mănânc nimic până atunci”

Gigi Becali a anunțat că va intra într-o operație complicată. Patronul celor de la FCSB a dezvăluit că va fi supus unei intervenții chirurgicale în cursul zilei de joi, 20 noiembrie 2025.

Omul de afaceri a vorbit despre starea lui de sănătate și a precizat că are programată o operație la nivelul coloanei cervicale.

Gigi Becali se operează

Gigi Becali, patronul celor de la FCSB, a anunțat recent, la TV, că va intra în sala de operație. Latifundiarul din Pipera a dezvăluit că va fi supus unei intervenții chirurgicale în cursul zilei de joi, 20 noiembrie 2025. Conform celor relatate de omul de afaceri, se pare că este vorba despre o operație la nivelul coloanei cervicale.

Cum se menține Gigi Becali sănătos

Gigi Becali a dezvăluit cum reușește să se mențină sănătos la vârsta de 67 de ani. Latifundiarul din Pipera a declarat că inima lui este la fel de sănătoasă ca a unui tânăr de doar 25 de ani, iar tot secretul stă în alimentație. Omul de afaceri a precizat că are 150 de oi, mai multe găini și două vaci. Astfel, încearcă să mănânce cât mai sănătos, pentru a se menține, în continuare, într-o formă fizică de invidiat.

„Am 150 de oi. La oi, care e treaba. La oi conta pe vremuri. Acum, dacă îi faci vaccin la oaie, tot ce îi faci găsești în lapte, în brânză. Oile, găinile, vacile, că am și două vaci, nu primesc vaccin. Eu mănânc lapte și brânză fără vaccin sau injecție! Eu am 67 de ani, inima mea e de 25! Mâine mă operez la cervicală! După ora 10-11. Nu mănânc nimic până atunci”, a declarat Gigi Becali, la DigiSport.

Publicat: 19 11. 2025, 23:41