Gigi Becali, furori și-n fashion! Noul accesoriu l-ar face invidios până și pe Dumitru Dragomir. Cum a apărut la Palat | FOTO & VIDEO

This browser does not support the video element.

Vezi galeria foto - 4 poze

Se poate spune că Gigi Becali face furori la fiecare apariție publică, fie prin declarațiile, de multe ori acide, pe care le face, fie prin modul de manifestare abordat când vine vorba despre partea religioasă a vieții sale sau, mai nou, prin modul în care se îmbracă.

Gigi Becali, furori și-n fashion! Noul accesoriu l-ar face invidios până și pe Dumitru Dragomir. Cum a apărut la Palat

Este deja bine-cunoscut faptul că de ceva timp patronul de la FCSB a început să poarte haine create aparent special doar pentru el. Este vorba despre acele treninguri negre, asortate fie cu șepci sau căciuli de aceeași culoare, toate având broderii cu semnul Sfintei Cruci.

Acum, în cadrul celei mai recente apariții publice, cu ocazia vizitei pe care a primit-o la Palat din partea lui Florin Tănase, Becali a reușit să surprindă din nou, cu un accesoriu vestimentar purtat în premieră.

Este vorba despre o pălărie neagră, în genul celor purtate în mod obișnuit de Dumitru Dragomir, președintele Ligii Profesioniste de Fotbal din România, pe care patronul de la FCSB a trecut același semn distinctiv purtat și pe restul hainelor în care se afișează în spațiul public în ultima perioadă.

În cadrul acestei apariții publice, pe lângă faptul că a tranșat subiectul revenirii lui Florin Tănase la FCSB, Gigi Becali a vorbit, printre altele, și despre meciul câștigat de echipa sa în deplasare cu Oțelul Galați, scor 2-0, în etapa a treia din Superliga. Omul de afaceri din Pipera s-a arătat mai mult decât entuziasmat de prestația avută de jucătorii antrenați de Elias Charalambous în această partidă și a anunțat că, în viziunea lui, echipa sa nu va avea o rivală pe măsură în lupta pentru titlul din acest sezon.

Anul ăsta, gata! Nu mai poate să ne atingă nimeni. Vreți să vă spun ceva? Anul ăsta să ne aduceți echipe să jucăm că nu mai avem cu cine să jucăm! Ei își pot reveni, dar nu sunt de talia noastră. Avem prea mare valoare! CFR e mai puternică decât anul trecut, jucători mai valoroși. Dar noi suntem mult mai buni”, a spus Gigi Becali.

Publicat: 31 07. 2023, 13:05
Actualizat: 31 07. 2023, 14:05