Gigi Becali a dezvăluit cum l-a ajutat pe Marius Șumudică în lupta împotriva COVID-19. „Era fricos, disperat!”

Gigi Becali a cumpărat mai multe pastile din Rusia care ajută în lupta cu COVID-19, iar latifundiarul din Pipera a dezvăluit cum a reacționat Marius Șumudică în momentul în care i-a cerut ajutorul.

Familia lui Marius Șumudică a fost depistată pozitiv cu noul coronavirus în urmă cu câteva luni, iar cel care i-a sărit în ajutor antrenorului de la Gaziantep a fost chiar Gigi Becali.

Latifundiarul din Pipera susține că Marius Șumudică era disperat și fricos în momentul în care l-a sunat pentru a-i cere medicamentele pe care le-a cumpărat din Rusia.

Cum l-a ajutat Gigi Becali pe Marius Șumudică în lupta dusă împotriva COVID-19

„Da, Șumi… Păi era fricos, era disperat. Vai, că… Stai mă liniștit că nu e nimic, așa le-am zis. Pentru că, vedeți, virusul ăsta… e bine să te iei cu el de la început”, a spus Gigi Becali, conform Sport.ro.

„Slavă Domnului că m-a învrednicit pe mine cu asta. Adică e dragistea. Și nici nu mai știu de unde, cum a pornit. Am vorbit cu niște doctori, mi-au spus ce medicament e bun, după care l-am adus. Aduceam și le luau direct spitalele”, a mai spus Gigi Becali.

Gigi Becali refuză să se vaccineze împotriva COVID-19

Deși a adus pastilele din Rusia pentru a ajuta românii în lupta cu COVID-19, Gigi Becali nici nu vrea să audă de posibilitatea de a se vaccina împotriva virusului asiatic.

„Nu. Eu nu mă bag să îndrum oamenii. Nu vreau să fac o propagandă anti-vaccin. Eu nu știu și nici nu cred că vaccinul are ceva negativ. Numai că nici dacă îmi taie capul eu nu mă vaccinez”, a spus Gigi Becali pentru sursa citată mai sus.

Vreau să scot un singur gest în evidență. Îi mulțumesc lui Gigi Becali. E un om extraordinar. N-am mai vorbit de 9 luni cu el , dar ce face el…mie mi-a salvat familia! Tata are 74 de ani, are și alte probleme, comorbidități, e cardiac.Iar soția și fetița mea erau singure acasă. S-a oferit să meargă la mine acasă să ducă medicamente. Mi-a zis să îmi văd de meci că, indiferent că tu ești rapidist și eu stelist, o să am grijă de familia ta. S-a ocupat de tot, telefoane, vizite. M-a mișcat profund tot ce-a făcut pentru mine. M-a făcut să fiu liniștit la mii de kilometri distanță de cei drag – Marius Șumudică

 

Publicat: 28 12. 2020, 22:02
Actualizat: 28 12. 2020, 22:03