Giani Kiriță, momente de panică la un meci caritabil! A avut nevoie de intervenția ambulanței: „Mi-a venit cu toată greutatea pe cap”

Fostul internațional Giani Kiriță (48 de ani) și alte legende ale fotbalului românesc au participat la un meci caritabil disputat pe stadionul Giulești. Kiriță a trecut prin momente de panică, fiind nevoie de intervenția ambulanței, care era prezentă la evenimentul caritabil.

Spectacolul din teren a fot întrerupt brusc după o alunecare a lui Kiriță, în urma căreia fostul jucător al Dinamo s-a lovit la claviculă și la cap.

Giani Kiriță, lovit la cap în timpul unui meci caritabil

Fostul mijlocaș al grupării din „Ștefan cel Mare”, Giani Kiriță, a fost în aceeași echipă cu rivalii de la Steaua și Rapid, într-un meci caritabil pentru copii proveniți din medii defavorizate din Călărași. Pe Giulești a fost organizat un mini-turneu, la care au participat echipa asociației care a sprijinit evenimentul, cea a poliției de la Penitenciarul Rahova și cea a foștilor fotbaliști.

Din echipa lui Kiriță, printre alții, au făcut parte Sabin Ilie, Marius Pena, Vali Bădoi sau Florin Cernat.

Giani Kiriță a fost protagonistul unui moment de panică, după ce în urma unei alunecări bruște s-a lovit la cap și la claviculă, fiind nevoie de intervenția ambulanței.

„Mi-a venit toată greutatea pe cap”, a mărturisit Giani Kirițî, în timp ce echipajul medical îi acorda primul ajutor și îi dădea cu spray-ul de kelen (spray refrigerant, care ameliorează durerea oferind răcire imediată la nivelul pielii).

Din fericire nu a fost vorba de o accidentare gravă, astfel că a putut reveni câteva minute mai târziu, pe teren.

„Tot timpul vin cu mare drag când e vorba de un meci caritabil. Vorbim de niște copii cae provin din medii defavorizate. Pentru ei venim. Vezi bucuria aia. Poate, cine știe, cât de curând o să dau drumul și eu la o școală de fotbal și îi aștept la mine. Ne aducem aminte de fotbal, respirăm fotbal și asta ne face plăcere”, a declarat Giani Kiriță, înaintea meciului în care s-a accidentat.

Giani Kiriță, retras din fotbal de peste un deceniu

Giani Kiriță s-a retras din fotbal la începutul lui 2013, iar ultima echipă la care a evoluat a fost CS Buftea. Kiriță nu a stat departe de fenomenul fotbalistic, iar așa cum a declarat se bucură să fie parte din meciurile caritabile.

În România, Kiriță a jucat la Rocar, Dinamo, FCM Târgu Mureș și Buftea. Debutul internațional l-a avut în 2003, când s-a transferat la Samsunspor (Turcia). În 2005 a ajuns la Gaziantep și apare și prima sa cotare pe piață, la 2 milioane de euro. În Turcia a mai jucat la Ankaragucu și Bursaspor, de unde a rămas liber de contract pentru câteva luni. A revenit în țară și a semnat cu echipa din Târgu Mureș, pentru șase luni.

Kiriță a avut patru convocări la naționala de seniori, dar fără gol marcat.

Publicat: 24 08. 2025, 12:16
Actualizat: 24 08. 2025, 12:27