Florin Prunea, amintire fabuloasă în ziua în care Cornel Dinu împlinește 73 de ani: „Seara, când te machești, te arunci în apă și nu te mai speli pe față” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live

This browser does not support the video element.

Vezi galeria foto - 4 poze

Florin Prunea are amintiri de neuitat cu Cornel Dinu, iar la ProSport Live și-a adus aminte de un moment memorabil din perioada în care a fost la Universitatea Cluj.

În ziua în care Cornel Dinu împlinește 73 de ani, Florin Prunea a povestit ce a putut să facă fostul mare antrenor, atunci când a văzut garsoniera colaboratorului ProSport Live.

Cele mai importante cifre din cariera lui Cornel Dinu sunt: 454 meciuri și 53 goluri în prima ligă, toate pentru Dinamo, 75 meciuri și 7 goluri la echipa națională și participare cu reprezentativa României la Cupa Mondială din Mexic, 1970.

Florin Prunea, amintire superbă cu Cornel Dinu: „Nu o să uit niciodată!”

Pe vremea când avea doar 20 de ani, Florin Prunea a fost portarul Universității Cluj, echipă antrenată la vremea respectivă de Cornel Dinu.

Cei doi se cunoșteau bine, așa că Dinu a fost protagonistul unui episod de neuitat pentru Prunea.

„Nu o să uit niciodată. În 1988, când a venit la Universitatea Cluj, eu eram acolo. Ne strângeam la cafea și apare cineva în costum, cu mâinile în buzunar. Când mă uit mai bine, Procuroru, îl aștepta pe Ștefan Kovacs. Toți ne uitam la el ca la o icoană, eu îl știam de la Dinamo, am jucat cu el, la 14 ani. Mă mut într-o garsonieră și vine să vadă camera. Nu era nimic acolo, urma să vină mobila. Am pus o saltea pe jos. S-a dus și a cumpărat un tapet, cu un răsărit de soare cu ocean, cu unul care se aruncă în mare”, a povestit Florin Prunea, la ProSport Live.

„Seara, când te machești, te arunci în apă și te trezești imediat a doua zi, nu te mai speli pe față. Ți-am pus tapetul asta”, i-a transmis Cornel Dinu lui Florin Prunea.

Publicat: 02 08. 2021, 21:23
Actualizat: 03 08. 2021, 00:13