Florin Gardoș a luat prânzul în familie! Cum se descurcă în rol de „bonă” | FOTO EXCLUSIV

Florin Gardoș, unul dintre cei mai titrați jucători din Liga 1, a profitat de timpul liber oferit de antrenorul celor de la Academica Clinceni, Ilie Poenaru, și a servit masa alături de soție și fiul său.

Florin și Diana sunt căsătoriți din 2017, iar din aprilie 2018 au devenit părinți. David are acum aproape trei ani și e răsfățatul familiei. Cei trei au fost suprinși de fotoreporteri într-un restaurant dintr-o zonă centrală a Capitalei.

Părinții micuțului David au avut pe rând rolul de a-l ajuta să mânânce tot. După circa o oră, familia Gardoș s-a suit în bolidul de proveniență germană și au plecat spre domiciliu.

Gardoș, afaceri în domeniul imobiliar

Fundașul de 32 de ani e împlinit pe toate planurile, echipa sa, Academica, fiind cea care a produs prima înfrângere pe teren propriu a celor de la FCSB, 0-1. În plus, și financiar Gardoș e asigurat. Banii câștigați în fotbal, mai ales în Anglia – acolo unde a avut un salariu uriaș la Southampton – i-a investit, în special în domeniul imobiliar. În trecut, el dezvăluia pentru ProSport: „Majoritatea banilor pe care i-am câștigat din fotbal i-am investit în imobiliare în Marea Britanie, pentru că în acel moment cel mai bun prieten al meu, și el fost fotbalist, era acolo.

Cu ajutorul lui am reușit să cumpăr câteva proprietăți, le-am renovat și așa mai departe…Ne-am gândit să începem și în România, fiind cererea mare. El fiind vâlcean, am ales să construim Vâlcea un complex”.

Altfel, Gardoș s-a contrat cu suporterii celor de la FCSB, după ce Academica a învins trupa finanțată de Becali. Discuțiile au fost aprinse pe contul de facebook al fotbalistului. Un suporter i-a transmis: „Florin Gardoș, păcat că te-ai născut talent și ai murit speranță…Jucând prin Liga 1 la cea mai slabă echipă. Sunt alții mult mai buni ca tine și joacă la liga a 4-a. Ești o dezamăgire”. Replica? „Dă un search pe google să vezi câte trofee a câștigat «speranta»”.

Publicat: 09 02. 2021, 16:02
Actualizat: 09 02. 2021, 16:02