Fiul lui Adrian Mutu poate fi noul Gică Hagi pentru România! Tiago Mutu face senzație la copii şi dă goluri cu stângul, de la distanță: comentatorul partidelor de juniori e în extaz. VIDEO

This browser does not support the video element.

Vezi galeria foto - 6 poze

Fiul lui Adrian Mutu, Tiago, poate fi noul Gică Hagi pentru România! Are doar 6 ani, dar face senzație la nivel de copii și dă goluri cu stângul, de la distanță.

Comentatorul partidelor de juniori e în extaz la reușitele micului „Briliant”, iar Adrian Mutu s-a grăbit să distribuie un clip sugestiv pe rețelele de socializare.

Fiul lui Adrian Mutu poate fi noul Gică Hagi pentru România! Tiago Mutu face senzație la copii şi dă goluri cu stângul, de la distanță

Tiago, fiul lui Adrian Mutu, despre care fostul mare atacant a spus că a pus piciorul pe minge la vârsta de doar un an, a crescut și deja începe să facă senzație pe terenul de fotbal.

Se pare că Tiago, în vârstă de doar 6 ani, l-a urmat pe tatăl său în Azerbaidjan, la Baku, unde a fost deja înscris la o școală de fotbal. Și, în timp ce tatăl său o pregătește pe Neftchi, el merge la ședințele de antrenament și face spectacol total la nivel de copii și juniori.

Într-un clip recent pe care Adrian Mutu l-a postat pe rețelele de socializare, Tiago poate fi văzut cum recuperează o minge la mijlocul terenului, după care se desprinde de adversar printr-un dribling elegant, avansează câțiva pași și finalizează frumos cu stângul, de la distanță.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Adrian Mutu (@adrian10mutu)

Păstrând proporțiile, se poate spune că Tiago a reușit o execuție în stilul lui Gică Hagi, care este renumit și acum pentru golurile splendide pe care le-a înscris cu piciorul stâng.

Postarea lui Adrian Mutu a strâns mii de aprecieri în mai puțin de 24 de ore, iar Tiago demonstrează că îi calcă pe urme tatălui.

A cerut mingea când avea doar un an

O altă asemnănare dintre Tiago și Gheorghe Hagi este reprezentată de atracția pe care ambii au avut-o pentru mingea de fotbal de la o vârstă foarte fragedă. „Regele” fotbalului românesc a mărturisit într-un interviu că a primit prima minge, cadou, la vârsta de trei ani.

În schimb, Tiago a avut oportunitatea de a pune piciorul pe un balon încă de la vârsta de un an:

„Așa am fost și eu când eram mic, așa e și Tiago. Cel mic a început să ia mingea de la un an. Acum e orice legat de fotbal, chiar dacă e micuț. Are 6 ani și nu se joacă pe tabletă decât FIFA. E rapidist și va fi greu să mai schimbe ceva, pentru că i-a intrat spiritul ăsta”, a declarat Adrian Mutu, în primăvara acestui an.

Tiago a început să se antreneze într-un colectiv de la vârsta de 5 ani, când Adrian Mutu era la Rapid.

„L-am adus la antrenamente de vreo două săptămâni pe Tiago. E mic, dar îi place, e înnebunit după fotbal. Face de două ori pe săptămână, dar el ar vrea zilnic. Toată ziua cere doar mingea.

Când ajungem acasă, chiar și după antrenament, sare pe mine, «Hai, facem un fotbal?». Abia îl domolesc”, spunea Adrian Mutu, în vara anului trecut.

Publicat: 04 12. 2023, 15:22