Eroare de proporții în dosarul lui Mircea Sandu. Ce „cadou” a primit din partea DIICOT

Fostul conducător al Federației Române de Fotbal, Mircea Sandu (68 de ani), se confruntă cu o situație neașteptat de norocoasă în condițiile în care dosarul în care este implicat s-a întors la DIICOT din cauza faptului că procurorii nu au fost capabili să spună, în termen legal, ce vor din partea instanței.

Din cauza erorii respective, dosarul a revenit la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, iar întreaga procedură se va relua.

Potrivit portalului instanțelor de judecată, magistrații au solicitat procurorilor DIICOT să precizeze, în termen de cinci zile, care sunt acuzațiile în dosarul în care sunt implicați Mircea Sandu și complicii săi.

Eroare de proporții în dosarul lui Mircea Sandu. „Nașul” a primit un „cadou” din partea DIICOT

Însă, în condițiile în care procurorii nu au respectat termenul impus, dosarul o va lua de la capăt.

Conform DIICOT, Mircea Sandu a fost trimis în judecată fiind implicat într-un dosar în care Federația Română de Fotbal ar fi suferit o pagubă de 800.000 de euro în urma construirii unui centru de fotbal la Buftea, județul Ilfov.

„A fost constatată neregularitatea actului de sesizare – rechizitoriul nr. 76/D/P/2016 din data de 05.10.2020 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație şi Justiție – D.I.I.C.O.T. – Secția de Combatere a Criminalității Organizate cu privire la obiectul infracțiunii de delapidare și, subsecvent, al infracțiunii de spălare de bani. Constată că procurorul nu a remediat neregularitatea sesizată în termenul de 5 zile prevăzut de art. 345 alin. 3 C.pr.pen. și că neregularitatea atrage imposibilitatea stabilirii obiectului judecății. Dispune restituirea cauzei la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație şi Justiție – D.I.I.C.O.T. – Secția de Combatere a Criminalității Organizate. Definitivă” au decis judecătorii.

Direcția a anunțat că procurorii au hotărât trimiterea în judecată a trei persoane pentru infracțiunile de constituire a unui grup infracțional organizat, delapidare și spălare de bani.

În contextul actual, acuzațiile nu au fost susținute în fața instanței din pricina greșelii menționate anterior.

Dar, potrivit procurorilor, fostul președinte al FRF și alte două persoane au constituit în perioada 2009 – 2010 un grup infracțional organizat ce a avut ca scop însușirea din patrimoniul unei instituții cu profil sportiv a sumei de 3.895.590,34 de lei, sumă provenită din închirierea unui contract de execuție lucrări în scopul construirii unui centru de fotbal la Buftea.

Conform procurorilor, a fost creat un circuit fictiv prin intermediul căruia au fost încheiate în mod succesiv contracte de antrepriză și subantrepriză între mai multe firme controlate de către membrii grupului. Prin intermediul acestora au fost transferate sumele de bani provenite din contractele încheiate cu instituția cu profil sportiv.

Astfel, o parte din aceste sume ar fi urmat să revină membrilor grupării infracționale organizate, disimulate sub diferite forme precum „restituire împrumut asociat”, „dividende” etc.

Publicat: 18 10. 2021, 14:04