Dublul campion al României s-a stins în Ungaria: a fost protagonist în „a 8-a Minune a Lumii”

Începutul de an vine cu o veste tristă pentru fotbalul românesc.

S-a stins Eugen Pojoni (Jenö Pozsonyi), fostul campion al României cu UTA. „Apărătorul de fier” a decedat la Budapesta, acolo unde s-a mutat după ce s-a retras din activitate, la 84 de ani, împliniți în prima zi a lui 2026.

S-a născut la Reghin, dar a scris istorie la Arad

Eugen Pojoni s-a născut pe 1 ianuarie 1942 în comuna Ibănești, în județul Mureș. A început fotbalul la Avântul Reghin, unde a jucat între 1957 și 1961. În 1962 a semnat cu Viitorul București și a jucat un meci în Divizia A. În aceeași perioadă a trecut la Crișul Oradea (1962–1967), evoluând în Divizia A și B. La Oradea, Pojoni a atras atenția cluburilor mari și a crescut ca fundaș. A fost selecționat la naționala de tineret a României.

După experiența din orașul de pe Crișul Repede, puternicul apărător a fost dorit la Arad, dar transferul său a fost blocat timp de un an. În 1968, Eugen Pojoni a primit dezlegarea și a ajuns de-a lungul timpului să adune 247 de meciuri și 9 goluri pentru UTA în campionat. Cu Bătrâna Doamnă a fotbalului românesc a câștigat două titluri de campion al României în sezoanele 1968 – 1069 și 1969 – 1970.

UTA a eliminat-o pe Feyenoord din Liga Campionilor cu Pojoni pe teren

Eugen Pojoni a jucat și în cupele europene cu UTA, inclusiv meciurile memorabile în Cupa Campionilor. A fost unul dintre jucătorii de bază ai dublei cu Feyenoord, când formația arădeană a eliminat-o pe puternica formație olandeză după 1-1 la Rotterdam și 0-0 la Arad. Atunci, „generația de aur” a Bătrânei Doamne, cu Brosovszky, Domide sau Pojoni pe teren și „Coco” Dumitrescu pe bancă realiza ceea ce presa acelor vremuri denumea a „8-a Minune a Lumii”

Emoționat la revenirea pe Mureș

După ce a renunţat la cariera de fotbalist, Eugen Pojoni s-a mutat în Ungaria. Acolo, a avut ocazia să antreneze, dar a mărturisit motivul pentru care a renunţat: „M-am dus la câteva antrenamente. Eu niciodată nu am putut înghiţi prostia. Dacă am spus «fă zece flotări!», cei din faţă făceau, dar cei din spate râdeau. Şi-atunci am spus, dacă eu vin aici antrenor şi-l văd pe ăsta că stă în spate, nu lucrează şi râde, mă întorc şi îi trag una”. Aşa că s-a angajat la o tipografie, până la pensionare.

Momentele emoţionante legate de Arad au continuat după ani şi ani. La împlinirea a 70 de ani de la înfiinţarea echipei UTA, au fost invitaţi membrii echipei de aur a UTA. Acolo, în momentul în care a păşit pe teren, mai bine de 2000 de persoane au strigat la unison „Pojoni nu uita, UTA e echipa ta!”. „Pur şi simplu am început să plâng când i-am auzit. Oricând mă duc la Arad cu drag, iar lumea mă recunoaşte”, mai mărturisea Pojoni într-un interviu acordat pentru sportarad.ro.

„Dumnezeu să-l odihnească în pace!” – a transmis clubul UTA, care a anunțat decesul lui Pojoni în seara de 11 ianuarie.

Publicat: 11 01. 2026, 19:37
Actualizat: 11 01. 2026, 22:10