Drama revoltătoare a unui milionar. „Părinții m-au abandonat la orfelinat când aveam doi ani, iar acum îmi cer să le dau bani până vor muri”
La scurt timp după ce a părăsit clubul de suflet, Deportivo La Coruna, pentru a semna cu PSV, Lucas Perez și-a deschis sufletul în fața jurnaliștilor spanioli. Întreaga lume a aflat astfel drama revoltătoare pe care o trăiește.
Părinții l-au abandonat într-un orfelinat când avea doar doi ani, dar asta nu-i împiedică să ceară bani, acum că a devenit faimos. Cazul a ajuns pe masa judecătorilor.
Lucas Perez a rupt tăcerea. Calvarul prin care trece din cauza părinților
De-a lungul carierei, atacantul a evoluat pentru echipe precum Arsenal, West Ham, Rayo Vallecano sau PAOK Salonic, încasând, evident, sume impresionante. Din februarie 2025 se află în Olanda, unde speră să scape de probleme.
Tatăl l-a acționat în instanță, solicitând sprijin financiar pentru tot restul vieții. Și mama a făcut demersuri similare, cu ani în urmă, dar nu a avut câștig de cauză.
„Părinții m-au abandonat când aveam 2 ani și acum îmi cer bani. Am fost crescut de bunici, părinții tatălui meu. Când aveam doi ani, părinții mei m-au lăsat într-un orfelinat pentru că nu au putut sau nu au vrut să aibă grijă de mine.
În acest sezon, am primit un document din partea tatălui meu. A deschis o acțiune în instanță prin care îmi cere sprijin financiar pentru restul vieții lui. De atunci, am petrecut luni bune, până am plecat de la Deportivo, cu mult stres și anxietate, deoarece am fost nevoit să retrăiesc momente dificile ale vieții mele.
Când am semnat cu Arsenal (n.r. – în 2016), și mama mi-a trimis un document prin care cerea bani… dar ea nu are acest drept, pentru că nu apare în custodia comună. Bunicii mei au solicitat custodia și, ulterior, bunica i-a permis tatălui meu să o preia. Am avut noroc cu bunicii, dar nu au rezistat atât de mult cât ar fi trebuit”, s-a confesat Lucas Perez, potrivit Marca.
A plecat din Spania pentru a-și „limpezi mintea”
După doi ani, timp în care a bifat 172 de meciuri, reușind să marcheze 62 de goluri, „vârful” spaniol a plecat de la Deportivo la Coruna tocmai pentru a trece mai ușor peste probleme. Contractul său a expirat în ianuarie 2025.
„Am plecat acum pentru că problema cu tatăl meu continua. M-am întâlnit cu el de câteva ori în perioada Crăciunului și nu a fost plăcut. Vreau să-mi limpezesc mintea și să mă concentrez pe situația mea personală, care m-a durut și m-a afectat mult.
Am vorbit cu clubul, aveam două meciuri de jucat până ajungeam la 20 și se activa prelungirea și nu voiam asta. Două zile mai târziu, am primit o scrisoare de la club, în care îmi cereau să semnez un angajament scris cu ei. Cred că ei nu știu ce înseamnă Deportivo pentru mine. Când există astfel de îndoieli, cel mai bine este să te dai deoparte”, a spus Perez.