Drama incredibilă prin care trece una dintre cele mai frumoase și faimoase sportive din Ucraina: „Oamenii sunt forţaţi să spună asta sub ameninţarea armei!”. Ce au ajuns să facă rușii

Ucraineanca Alina Shynkarenko (23 de ani), sportivă medaliată cu bronz la Jocurile Olimpice de la Tokyo la înot sincron, a vorbit despre tragedia prin care trece poporul său, după declanșarea războiului în Ucraina.

Alina Shynkarenko este una dintre cele mai cunoscute sportive din Ucraina, iar frumusețea sa a cucerit multe inimi. Înainte de dezastrul provocat la ordinul sângerosului dictator Vladimir Putin, viața ei părea una perfectă, însă acum aceasta a fost dată peste cap.

Alina s-a născut în regiunea Donețk, care se află în prezent sub controlul rușilor. Ea a povestit ce schimbări s-au produs în cadrul societății ucrainene, dar mai ales în cadrul familiei sale, după declanșarea războiului.

Drama incredibilă prin care trece una dintre cele mai frumoase și faimoase sportive din Ucraina: „Oamenii sunt forţaţi să spună asta sub ameninţarea armei!”

Deși Alina a reușit să plece din Donețk, acolo au rămas rudele sale. Ea nu mai vorbește deloc cu mama ei, aceasta fiind manipulată de propaganda rusească, care insistă că Rusia a fost cea atacată de forțele „naziste” ale Ucrainei. Evident, acest lucru este total fals.

Ea a mai povestit și cum rușii împrăștie propaganda dictată de Kremlin în teritoriile care se află sub ocupația lor.

„Satul unui prieten a fost ocupat. În ştirile ruseşti este clar că totul este manipulat. Pur şi simplu nu înţeleg cum cred oamenii aşa ceva.

În primul rând, au arătat piaţa unde oamenii au ieşit să se plimbe şi era atât de frumos… dar în acel sat locuiesc 20 de oameni. Toată lumea se cunoaşte cu toată lumea acolo.

Urmăream această ştire şi întreb: «Cunoşti pe cineva?» La care el amicul meu răspunde: «Nu cunosc pe nimeni din imagini».

Au mai arătat un interviu cu o femeie. Ea a fost întotdeauna pentru Ucraina, cu toată inima şi spune în faţa camerei că a fost hărţuită de armata ucraineană. Aveam lacrimi în ochi.

Amicul meu mi-a mai spus spune: «Cunosc această femeie şi cât de mult a iubit Ucraina. Şi mi-e teamă să-mi imagine ce i-a făcut armata rusă pentru a spune asta în faţa camerei. Oamenii sunt forţaţi să spună asta sub ameninţarea armei»”, a transmis frumoasa Alina Shynkarenko, potrivit Sport.ua.

Publicat: 01 04. 2022, 16:53
Actualizat: 01 04. 2022, 18:49