Donald Trump, încă o reacție controversată! Ce a putut să spună despre baschetbalista reținută în Rusia „plină de droguri”: „Este o răsfățată”

Fostul președinte al Statelor Unite ale Americii, Donald Trump (76 de ani), a comentat reținerea baschetbalistei Brittney Griner de către autoritățile ruse sub pretextul deținerii de droguri.

În timp ce liderii americani iau în calcul un schimb de prizonieri, în schimbul baschetbalistei fiind trimis criminalul și traficantul de arme Viktor Bout, fostul șef de la Casa Albă a avut o nouă ieșire controversată.

Trump, care a stat la Casa Albă în perioada 2016 – 2020 și a predicat , afirmă cu Brittney Griner nu trebuia să ajungă în Rusia „având asupra sa droguri”.

Donald Trump, încă o reacție controversată! Ce a putut să spună despre baschetbalista reținută în Rusia „plină de droguri”: „Este o răsfățată”

De altfel, acuzațiile de posesie și trafic de droguri sunt foarte comune în Rusia, de multe ori fiind acuzați cei care au o poziție critică la adresa regimului de la Kremlin și a dictatorului rus Vladimir Putin.

„Brittney Griner știa că nu trebuie să meargă acolo plină de droguri și a recunoscut asta. Presupun că a recunoscut fără să fie pusă prea multă presiune pe ea, pentru că ăsta e adevărul, și cu siguranță nu pare a fi un schimb foarte bun, nu-i așa? Viktor Bout este unul dintre cei mai periculoși oameni din lume și i se va da libertatea pentru că o răsfățată se duce în Rusia încărcată cu droguri.

Rușilor nu le plac drogurile. Brittney a fost prinsă și acum ar trebui s-o scoatem de acolo. Noi ar trebui acum să dăm la schimb un criminal, unul dintre cei mai mari traficanți de arme din lume? Bout a ucis mulți americani, a ucis mulți oameni”, a transmis Donald Trump, conform Fox News.

Publicat: 31 07. 2022, 20:19
Actualizat: 31 07. 2022, 20:22