„Donald Trump a câștigat alegerile în SUA”! Anunțul halucinant al lui Daniel Ghiță + „Îi apără pe creștini, nu îi tratează ca pe vite”

Alegerea celui de-al 46-lea preşedinte al Statelor Unite ale Americii a ajuns la final, dar procesul de numărare al voturilor va dura câteva zile. Totuși, Daniel Ghiță, luptător K1, susține că Donald Trump a câștigat un nou mandat, explicația fiind că „așa a postat Trump”.

Americanii au avut de ales între actualul preşedinte, republicanul Donald Trump, şi rivalul din Partidul Democrat, Joe Biden.
Peste 100 de milioane de americani au votat anticipat din cauza pandemiei de COVID-19.

Postarea lui Daniel Ghiță, așa cum a publicat-o autorul pe pagina sa de facebook: „Trump a câștigat alegerile în SUA! Așa a postat Donald Trump! Intrați pe pagina lui. De ce mă bucur? Trump îi apără pe creștini, nu îi tratează ca pe ”vite”, și respectă trecutul, tradițiile și credința.

Pentru că Trump a avut curajul să se lupte cu multinaționalele. Pentru că Trump spune ceea ce gândește, chiar dacă nu le convine miliardarilor și globaliștilor”.

Daniel Ghiță: „Trump este o șansă ca lumea să nu uite de istoria și de credința ei”

„Nu, nu îmi convine când guvernanții români se duc în genunchi la străini, dar aici e mai mult vina conducătorilor noștri că nu știu să fie demni și să negocieze pentru țara lor. Sau poate nu sunt ai tari? Prost nu e cel care cere, ci cel care dă, iar Iohannis-Orban știu numai să dea fără să ceară nimic pentru țara lor. Ei fac asta cu Germania, și cu Franța, și cu oricine din afara țării.

Dincolo de asta – de faptul tragic că noi avem conducători lași și slugarnici – Trump este o șansă ca lumea să nu uite de istoria și de credința ei. Alegeți-vă conducători care cred în Dumnezeu! Nu alegeți ateisti neomarxisti”, a încheiat Daniel Ghiță, luptător K1 ce vrea să intre în politică. El candidează pentru Camera Deputaților, alegerile parlamentare urmând a avea loc la data de 6 decembrie.

 

Publicat: 06 11. 2020, 12:00