Doctorul Vlad Ciurea dezvăluie ce trebuie să bei la prima oră a zilei pentru a avea un corp sănătos

Cunoscutul medic Vlad Ciurea ne recomandă să ne trezim „cât mai devreme”, iar imediat să bem două pahare de apă la temperatura camerei.

Acesta a subliniat că geamurile trebuie deschise larg și nu trebuie să lipsească anumite exerciții.

Recomandările lui Vlad Ciurea pentru prima parte a zilei: „Să bem două pahare de apă!”

Vlad Ciurea a mărturisit că mai ales primul pahar cu apă este esențial, deoarece „evacuează toate dejectele”.

„Dimineața, trebuie să ne trezim cât mai devreme, să deschidem geamurile larg și să facem câteva exerciții de inspirație și expirație. Un profesor din Academia rusă, care a trăit o perioadă în Siberia, spune că se poate trăi 150 de ani cu aerul curat din Siberia.

Aerul acela să intre în plămâni. Acele mici exerciții fizice ajută creierul să se încălzească, să pornească toate circuitele.

Apoi, să bem două pahare de apă la temperatura camerei. Primul este extraordinar, pentru că evacuează toate ‘dejectele’ tubului digestiv. Al doilea pahar cu apă este foarte bun pentru că intră în circulație și pune ”locomotiva” în mișcare”, a spus Vlad Ciurea.

Vlad Ciurea: „Creierul așteaptă să fie răsplătit cu un dulce bun, dar fără zahăr!”

„Creierul are două puncte de activitate maximă: între 10.00 -12.00 și 16.00 -18.00. Dacă a obosit, putem să-i dăm un pic de cafea, pe care să o bem încet. Creierul așteptă să fie răsplătit cu un dulce bun, dar fără zahăr”, a mai afirmat medicul.

„E foarte important să ne și odihnim, creierul are nevoie de odihnă suficient, dar are nevoie și de socializare, zâmbete, mișcare”, a punctat Ciurea.

Publicat: 01 03. 2024, 15:51
Actualizat: 01 03. 2024, 15:52