De la go și șah, la Asul Volanului și Catan. Boardgaming-ul, „sportul minții”, o activitate care stârnește tot mai mult interes în rândul românilor

În China Antică, în urmă cu mai bine de 2.500 de ani, apărea jocul go, predecesor al boardgame-urilor moderne. Inițial promovat în timpul dinastiei Zhou (1046-256 Î.e.n.), jocul s-a bucurat de o mare popularite și s-a extins de-a lungul anilor în toată lumea. În anul 1996, astronautul NASA Daniel Barry și astronautul japonez Koichi Wakata duceau go-ul în spațiu și deveneau primii oameni care îl jucau departe de pământ.

O altă poveste care merită amintită este cea a șahului, joc apărut în secolul XI, dar ale cărui reguli moderne au fost stabilite în anul 1475. Șahul se bucură acum de o popularitate probabil mai mare decât Go-ul, iar competiții profesioniste internaționale se desfășoară anual sub supravegherea Federației Internaționale de Șah (FIDE). Mai mult, în România, șahul va fi introdus în învățământul primar ca materie opțională.

Cele două jocuri stau la bazele unei activități, „boardgaming”, care este considerată de mulți ca fiind „sportul minții”. Traduse în limba româna ca „jocuri de societate”, boardgame-urile tind să fie mai mult de atât, iar numărul fanilor este în continuă creștere, nu doar în România, ci la nivel internațional.

Scurta istorie a „boardgaming”-ului în România

Anii ’90 au fost marcați de introducerea în librării a unor jocuri românești, o parte traduse și adaptate, o parte produse exclusiv de mințile ingenioase ale românilor. Probabil că mulți au interacționat în acea perioadă cu jocuri precum „Asul Volanului”, „Dacii și Romanii”, „Piticot” și „Nu te Supăra Frate” sau cu „Monopoly”, „Catan” și „Risk”. Chiar dacă stilul de joc era diferit, toate întregeau o mică parte a familiei imense a „boardgame”-urilor, dar puțini dintre cei care le jucau erau conștienți de asta. Natura acestor jocuri și modul în care erau prezentate, în cutii, cu multe piese colorate, zaruri și alte accesorii, au dus probabil la îndepărtarea publicului format din oameni maturi, care le percepeau ca fiind simple jucării destinate în principal copiilor. Încet, încet, însă mentalitatea tinde să se schimbe, iar gradul de complexitate al jocurilor pare să ridice probleme și să ambiționeze tot mai mulți români, de toate vârstele.

„Dacii și Romanii”, un boardgame prezent în librăriile din România anilor ’90

Tipuri de boardgame-uri

Șahul și Go-ul, despre care am vorbit pe scurt, sunt pilonii care stau la baza dezvoltării industriei de „boardgaming”. Cele două se joacă pe planșe însemnate specific, cu anumite piese de joc. Chiar dacă este un model de succes, acest tip de jocuri este cel mai complex, cel mai antrenant și cel mai solicitant și asta se datorează în principal ca urmare a lipsei de hazard și de factori externi care pot schimba cursul jocului fără ca jucătorii să-și poată exercita influența. Acest „Random” apare în special când jocurile implică zaruri sau cărți, cazuri în care diferența de valoare între jucători este semnificativ redusă de mecanica jocului.

Printre accesorile favorite folosite de creatorii de jocuri se numără cărțile de joc, figurinele, „counter”-ele, zarurile și planșele de joc. Acestea pot fi îmbinate (ex. Catan, Risk ș.a.) sau folosite separat în diferite boardgame-uri. De exemplu, un tip de joc care folosește exclusiv cărțile de joc se numește „Cardgame”, iar unul dintre cele mai dezvoltate jocuri la nivel global este „Magic: The Gathering”, a cărui comunitate internațională numără milioane de fani.

Un joc de „Hearthstone” (Cardgame online creat de Blizzard) la un festival Dreamhack

Prieteni, comunități, concursuri

Boardgame-urile sunt prezente din ce în ce mai des în casele românilor, iar acest nu poate fi decât benefic. Jocurile sunt folosite la petreceri, pentru a destinde atmosfera și a stimula interacțiunea interpersonală, sau în seri oarecare, destinate pur și simplu joacei cu prietenii. Tendința ascendentă a utilizării boardgame-urilor ca  mijloc de relaxare a început să fie speculat și de localurile publice din toată țara. Acestea nu doar că pun la dispoziția clienților jocuri pe care să le pot utiliza în timp ce fac consumație, ci organizează și concursuri sau servesc ca punct de desfacere al comercianților de boardgame-uri. Astfel, dacă într-o seară de ieșit cu prietenii ați descoperit un joc care v-a captat atenția și pe care doriți să-l achiziționați, o puteți face pe loc, chiar de la barul localului. Această afacere speculată de tinerii antreprenori este atât pe placul distribuitorilor de jocuri, cât și pe cel al gamerilor, deci toată lumea are la prima vedere de câștigat.

Patru prieteni joacă „Terra Mystica” într-un local care pune la dispoziție clienților o plajă largă de boardgame-uri

Boardgame-urile, „sportul minții”

Jocurile care necesită doar o masă, scaune și un grup de prieteni, sunt încă privite destul de rezervat de o mare majoritate a populației, dar viitorul „boardgaming”-unui pare că se înscrie pe o pantă ascendentă. Reticența cu care este privit acest tip de ocupație vine în principal din direcția celor care percep activitatea ca fiind copilăroasă, plictisitoare sau chiar enervantă. În realitate, jocurile îi apropie pe gameri cât se poate de mult de simțirile pe care le are un sportiv și, ca și în sport, e nevoie de mult antrenament pentru a câștiga. Probabil că singura, dar cea mai mare diferență dintre „sportul minții” și lumea sportului este doar lipsa activității fizice din universul boardgame-urilor.

Pasionații de boardgame-uri sunt pasionații de tactică, de emoție, de competivitate, de strategie și de joc în echipă, iar câte dintre acestea nu aparțin lumii sportului?