Cum a trecut câștigătorul de la Asia Express peste scandalul care i-a zdruncinat viața: „Dacă citeam comentariile, mă aruncam pe geam”
Răzvan Lucescu l-a sfătuit pe Dan Alexa, la trei luni de când a debutat în antrenorat, să nu se lase afectat de diverse comentarii, iar principiul îl urmează și acum.
Acum șase ani, Anamaria Prodan l-a lovit pe Dan Alexa peste față, iar el a recunoscut că scena respectivă i-a afectat viața personală și cariera. Recent, Alexa a mărturisit că, fără îndrumarea oferită de Răzvan Lucescu, situația ar fi fost mai dificil de gestionat.
Dan Alexa a trecut peste scandalul care i-a afectat viața: „Dacă le citeam, mă aruncam pe geam”
În 2014, Răzvan Lucescu a antrenat pentru ultima dată în România, la Petrolul Ploiești, iar Dan Alexa a debutat ca tehnician la ACS Poli Timișoara. Cei doi antrenori s-au întâlnit, la aproape trei luni de când au fost instalați pe banca tehnică, într-un meci direct, iar ploieștenii s-au impus cu 3-0. În urma confruntării, Răzvan Lucescu l-a sfătuit pe Dan Alexa să nu țină cont de păreri externe, pentru a evita presiunea inutilă.
Abordarea l-a ajutat pe Dan Alexa să treacă mai ușor și peste scena neplăcută din urmă cu șase ani, când impresara Anamaria Prodan l-a lovit în față pe antrenor.
„Nu judec oamenii care critică. E ușor să zici «n-au jucat fotbal», «fă 10 duble», de-ale noastre. Probabil și de-asta e sportul rege: se învârt cei mai mulți buni, lumea vrea să investească și toată lumea are impresia că se pricepe. Nu toți care se uită la televizor știu 3-4-3 contra 3-5-2, cum blochezi sistemele… E clar că oamenii sunt subiectivi, că țin cu o echipă. Asta nu trebuie să te afecteze. Am început să înțeleg.
A, mă deranjează când ies prin curtea stadionului, după înfrângere, și începe unul să mă înjure: «Bă, ești slab, n-ai jucat nimic!»… Atunci, da, dar așa, să citesc social media, comentariile, nu…
Începusem să antrenez, eram la ACS Poli. A venit Petrolul cu Răzvan Lucescu la Timișoara. M-a bătut 3-0. După meci, Răzvan, cu care am o relație foarte bună, îmi spune: «Îți dau un sfat: nu contează cum vrei să joci, filosofia ta, cum vezi tu fotbalul… toți antrenorii sunt diferiți, nu e greșit sau bine, tu mergi pe ce vrei tu, dar nu citi comentariile. Te destabilizează fantastic. Te zdruncină, și la înfrângeri, și la victorii». Nu citesc comentariile niciodată. Nu le-am citit nici după pumnul lu’ Prodanca. Dacă citeam atunci, mă aruncam pe geam!”, a declarat Dan Alexa, conform GSP.