Cum a ajuns Securitatea să-i asculte telefoanele lui Valentin Ceaușescu. Nu era alesul pentru a-i lua locul lui Nicolae Ceaușescu: „Nu i-a plăcut puterea”
Chiar dacă a fost fiul dictatorului Nicolae Ceaușescu, Valentin nu a avut parte de libertate totală, deoarece Securitatea îi asculta telefoanele.
Valentin Ceaușescu, fiul cel mic al cuplului care a condus România până în Decembrie 1989, nu era avid de putere, motiv pentru succesroul dictatorului urma să fie fratele lui, Nicușor.
Motivul incredibil pentru care Securitatea a început să-i asculte telefoanele lui Valentin Ceaușescu
Una dintre persoanele care a contribuit la succesul Stelei în finala de la Sevilla din 1986 a fost Valentin Ceuașescu, fiul cel mic al dictatorilor Nicolae și Elena Ceaușescu. Fără să fie avid de putere, a dorit să rămână permanent în umbră.
Andrei Vochin, consilierul președintelui FRF Răzvan Burleanu, a dezvăluit câte episoade din trecutul celui pe care fotbaliștii care au ridicat „urecheata” deasupra capului îl consideră prieten bun.
„El era cumva altfel decât tot ce era în familia Ceaușescu. S-a dus la școală, a făcut Institutul de Fizică 2 ani, după care, e adevărat cu ajutorul familiei, că nu pleca oricine pe vremea respectivă, se duce și face Imperial College la Londra de fizică, 2 ani, după care se întoarce și se angajează la Institutul de Fizică Atomică de la Măgurele.
A fost fizician la Institutul de Fizică Atomică. N-a avut funcție oficială, până la congresul al 14-lea din noiembrie 89, când este ales, după toate insistențele părinților, membru supleant al Comitetului Politic!
Valentin s-a îndrăgostit la începutul anilor 80 de prima lui soție, fata unui cuplu în care doamna respectivă era de origine evreiască. Și nu prea se accepta așa ceva. Dincolo de relație mamă-soacră, nu prea era bine văzută și prin prisma originilor nesănătoase, cum se spunea la vremea respectivă.
Și pe tema asta se pare că telefoanele erau ascultate și pentru motivele astea. I-au pus gardă personală la un moment dat și-a refuzat-o. Mi-a spus că nu știa că are gardă și când și-a dat seama că are gardă personală, le-a cerut să o retragă, că nu are nevoie de așa ceva!”, a spus Vochin, potrivit Fanatik.
Motivul pentru care Valentin Ceaușescu a refuzat să fie prezent la festivitatea de premiere a fostbaliștilor care au câștigat CCE
La mijlocul lunii martie a anului 2025, Valentin Ceaușescu a fost prezent la Gala Sportului Românesc, iar Ladislau Boloni l-a invitat pe scenă, alături de alți jucători ai Stelei din perioada de glorie.
„Urmașul lui Ceaușescu, dacă se continua, era Nicușor! Avea o relație bună cu Valentin… Cred că se înțelegeau, dar nu aveau același anturaj, nu aveau aceleași găști, nu aveau aceleași preocupări.
Lui Valentin nu îi plăcea puterea. Ceaușescu a cerut să vină la București toată echipa Steaua a doua, a treia zi după finala de la Sevilla, să-i premieze pe jucători. La acea ceremonie, Valentin Ceaușescu nu a fost prezent. El nu a vrut să se ducă.
L-am întrebat, bun, «dar totuși ați fost alături de echipă la Sevilla, pe tot parcursul» și a zis, «ce să caut eu acolo? Pe mine trebuia să mă premieze cineva? Eu nu făcusem absolut nimic, doar că am fost un sprijin pentru ei, am fost alături de ei, m-am bucurat alături de ei. Antrenorii, jucătorii, ce să caut eu acolo?».
Chiar dacă era membru din familia primă de cerc numărul 1, securitatea era pe urmele lui. Telefoanele lui erau ascultate. Și în vremea respectivă!”, a spus oficialul FRF.