Cristina Neagu s-a săturat de SUA şi a revenit în România de sărbători
Cristina Neagu s-a săturat de viața din SUA și a revenit în România cu ocazia Sărbătorilor de Iarnă, pentru a împodobi bradul și a sta la masa de Crăciun împreună cu cei dragi.
Reamintim că Cristina Neagu, sportiva în vârstă de 37 de ani, s-a retras oficial din handbal în 2025. De atunci a început să călătorească și să posteze în mediul online imagini din toate vacanțele în care merge.
Cristina Neagu a revenit în România
Cristina Neagu, sportivă în vârstă de 37 de ani, a decis să se retragă din handbal în 2025. De atunci, cea mai titrată jucătoare de handbal din lume pare că a uitat complet de sportul care a consacrat-o și care i-a adus foarte multe satisfacții și premii de-a lungul anilor. Astfel, vacanțele și excursiile au devenit o obișnuință pentru Cristina Neagu, care obișnuiește să își surprindă fanii din mediul online cu imagini care mai de care mai spectaculoase.
Cu ocazia Sărbătorilor de Iarnă, Cristina Neagu a decis să revină în România, pentru a împodobi bradul și pentru a sta la masa de Crăciun împreună cu cei dragi. Fosta jucătoare de handbal a ținut să imortalizeze acest moment și a publicat pe contul personal de Instagram o imagine în care apare lângă brad.
„Crăciun fericit!”, a scris Cristina Neagu, în postarea pe care a făcut-o pe contul personal de Instagram.
Postarea pe care fosta mare jucătoare de handbal a făcut-o a adunat imediat mii de aprecieri și comentarii din partea internauților, care au ținut să răspundă la urarea făcută de Cristina Neagu.
Cristina Neagu nu se mai gândește la handbal
Cristina Neagu a vorbit recent despre viața pe care o trăiește după ce a decis să se retragă oficial din handbal. Sportiva în vârstă de 37 de ani a declarat că nu îi este dor de sportul care a consacrat-o și care i-a adus foarte multe satisfacții și premii de-a lungul anilor. Prezentă la un eveniment organizat de o firmă de renume în domeniul imobiliarelor, cea mai titrată jucătoare de handbal din lume a vorbit și despre importanța educației financiare în viața unui sportiv.
„Sunt bine, sunt foarte bine. Mă bucur de timpul liber pe care îl am. Sunt ambasador și investitor în proiectele pe care le au. Trebuie să celebrăm acești zece ani de când au intrat pe piața imobiliară. Le doresc mult succes pe viitor, la cât mai multe proiecte de succes. După cum se știe, cariera de sportiv e destul de scurtă pentru cei mai mulți dintre noi. Sunt și jucătoare care joacă până la 45 de ani. Trebuie să ne gândim și la viitor, domeniul imobiliar poate fi o opțiune bună de investiție pentru noi.
(Este nevoie de educație financiară?) Da, sigur că da. Nu doar în cazul sportivilor. Trebuie să punem mai mult accent în școală pe acest lucru. Noi, ca sportivi, începem altă viață și trebuie să știm să facem investiții bune pentru viitor. (Îți e dor de handbal?) Nu îmi e dor absolut deloc. E straniu, având în vedere cât de mult iubesc handbalul și cât de pasionată am fost. M-am dedicat handbalului foarte mult, acum simt că pot să închid fără regrete acest capitol al vieții mele, să trăiesc momentul și să văd ce vine pe viitor”, a declarat Cristina Neagu.