Cristi Balaj arbitrează la „Țara Hațegului Junior’s Cup” și le vorbește copiilor despre pericolul dopingului

Cristi Balaj, fost arbitru FIFA și actualmente președintele Agenției Naționale Anti-Doping, va fi prezent la „Țara Hațegului Junior”s Cup”, unde va arbitra câteva meciuri de copii. Balaj va susține în fața micuților fotbaliști și o expunere despre pericolul dopingului în sport și, implicit, în fotbal.

Turneul, care se dispută pe stadioanele din Hațeg și Sântămăria Orlea, se află la a treia ediție și reunește peste 1500 de copii și 132 de echipe înscrise de la 50 de cluburi, pe mai multe categorii de vârstă. În săptămâna 31 mai – 2 iunie, când va participa și Cristi Balaj, se vor întrece juniorii de la grupele de vârstă 2007, 2009, 2011 și 2013.

Printre echipele înscrise: Benfica București, UTA Arad, Școala de Fotbal Damian Militaru, LPS Banatul, ASU Poli Timișoara, FC Dinamo București, Pandurii Târgu Jiu, Retezatul Hațeg, CFR Cluj, Școala de Fotbal Florea Văetuș, „U” Cluj, Academia Flavius Stoican, Universitatea Craiova, Academia Voluntari.

Retras din arbitraj în decembrie 2016, Cristi Balaj este președinte al ANAD din 18 ianuarie 2019, după ce a fost consilier al ministrului tineretului și sportului.

 

.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Publicat: 28 05. 2019, 18:53
Actualizat: 28 05. 2019, 18:54