Claudiu Niculescu rupe tăcerea despre câți bani a pierdut la cazino

Claudiu Niculescu, fostul atacant de la Dinamo și Universitatea Craiova, a vorbit despre banii pe care i-a pierdut în perioada când juca la cazino.

Actualul antrenor de la CSC Șelimbăr, din Liga 2, și-a adus aminte cu amuzament cum în urmă cu aproximativ două decenii mergea cu unii dintre colegi pentru a-și încerca norocul la ruletă.

„Clau-gol” spune că această activitate nu a degenerat într-o dependență și a menționat că a făcut-o pur și simplu pentru distracție, fără a miza și, deci, fără a pierde, sume mari.

Claudiu Niculescu rupe tăcerea despre câți bani a pierdut la cazino

Claudiu Niculescu a fost unul dintre „tunarii” pe care i-a dat fotbalul românesc ai anilor 2000, acesta fiind recunoscut pentru precizia pe care o avea în fața portarilor adverși. Cu toate că viața extrasportivă nu și-a pus amprenta asupra carierei sale, acesta recunoaște acum că nu a fost chiar un „sfânt” și că, astfel, a mai gustat din distracțiile controversate.

Antrenorul Claudiu Niculescu a rememorat cu amuzament cum în urmă cu aproximativ două decenii mergea împreună cu unii dintre coechipierii săi pentru a-și încerca norocul la cazino. Din fericire pentru el, însă, a luat această activitate drept o simplă distracție, astfel că lucrurile nu au degenerat.

„Nu am fost un împătimit. Era o distracție, nu a fost o dependență. Mergeam cu câțiva colegi. Și nu mergeam la orice colț de stradă. Și nici nu cheltuiam sume mari. Mergeam când avem timp liber, de distracție. Se întâmpla prin 2002. 2003, acum 20 de ani.

Era o chestie doar de distracție”, a dezvăluit Claudiu Niculescu, potrivit GSP.

Episod amuzant dezvăluit de Claudiu Niculescu la cazino: cum a renunțat unul dintre colegii lui la jocurile de noroc

Claudiu Niculescu a rememorat cum a reușit unul dintre colegii lui să se „lecuiască” de mersul la cazino. Acesta a mizat la ruletă pe toate numerele existente, mai puțin pe unul dintre ele, moment în care și-a promis că se ridică și pleacă în cazul în care pierde. Evident, a fost lovit de ghinion, moment în care și-a respectat promisiunea și nu a mai călcat prin sălile de jocuri de noroc.

„Am avut câteva întâmplări haioase cu câțiva colegi. Aveam un prieten bun. Am stat 2-3 ore și pierdea… Nu mult.

A zis că mizează pe mai multe numere și lasă doar unul liber. Și a spus că dacă fix numărul ăla iese, se lasă. Și a plecat imediat. Și nu a mai intrat deloc”, a mai spus Claudiu Niculescu, potrivit sursei citate mai sus.

Publicat: 05 12. 2023, 17:04