Cine a moştenit averea de 360.000 de euro a fostului fotbalist, care a murit la 63 de ani, după ce s-a lovit la cap când cobora din taxi. Nu avea copii, frați şi nu a fost însurat niciodată
La cinci luni de la decesul fostului fotbalist, care nu avea copii sau frați şi nici nu fusese însurat, se știe cine a moştenit averea de 360.000 de euro.
Lumea fotbalului a fost șocată în toamna anului trecut, după ce s-a aflat că unul dintre cei mai iubiți jucători a murit după ce s-a lovit la cap când cobora din taxi.
S-a aflat cine intră în posesia averii de 360.000 de euro a fostului fotbalist, decedat la 63 de ani
Gary Shaw, unul dintre cei mai iubiți fotbaliști din istoria echipei engleze Aston Villa, a murit în septembrie, lovindu-se la cap, în timp ce ieșea dintr-un taxi, în timpul nopții. Avea o avere de aproape 300.000 de lire sterline, dar nu lăsase niciun testament.
În condițiile în care nu avea copii sau frați și nici nu fusese căsătorit vreodată, întreaga avere a câștigătorului din 1982 a Cupei Campionilor Europeni va fi administrată de un avocat în beneficiul lui Michael Measey, despre care se crede că este unul dintre prietenii celui decedat.
Averea lui a fost evaluată la 297.000 de lire sterline (aproximativ 356.000 de euro), dar 10.000 de lire sterline au fost deduse pentru onorarii, costurile de înmormântare și facturile legale.
Mii de oameni mor pe an fără testament, iar averea lor este de obicei transmisă de către o instanță fie soțului / soției, fie unei rude de sânge în viață. Înalta Curte a decis, pe 10 februarie, ca Michael Measey să fie administrator, scrie The Sun.
Diego Maradona a vrut tricoul lui Shaw după Supercupa Europei din 1982
Shaw a început fotbalul la Aston Villa, în 1978, iar timp de un deceniu a marcat 79 de goluri în 213 meciuri oficiale. În 1981, a câștigat titlul de jucător al anului din partea din Asociația Fotbaliștilor Profesionişti, iar anul următor a primit aceeași distincție la nivel continental.
A fost atât de apreciat încât, după ce Aston Villa a învins Barcelona în Supercupa Europei din 1982, marele Diego Maradona i-a cerut tricoul.
Argentinianul a trimis unul dintre membrii echipei la vestiarul lui Aston Villa cu tricoul lui, cu misiunea de a aduce cu cel al lui Shaw. Numai că staff-ul tehnic al echipei engleze a refuzat cererea, invocând că tricourile erau prea scumpe pentru a fi oferite.
Fostul atacant al naționalei U21 a Angliei a mai jucat pînă la finalul carierei la Blackpool, Walsall, Kilmarnock și Shrewsbury Town. Selecționerul englez Ron Greenwood l-a chemat pe Shaw în lotul lărgit pentru Campionatul Mondial din 1982, organizat în Spania, dar l-a scos de pe lista finală.
După ce s-a retras din activitate, a lucrat ca analist statistic și a fost ambasador al clubului la Aston Villa, având multe întâlniri cu suporterii. Și-a vândut colecția de trofee și medalii unui cumpărător privat în 2018.
Shaw fusese ieșise cu prietenii pe 5 septembrie, iar a doua zi a fost găsit de un vecin prăbușit pe trotuar, lângă casa lui. Conform unei anchete, după ce a coborât din taxi a căzut și s-a lovit la cap, iar rana a fost fatală.