Ce s-a ales de Sergiu, călărețul care a vândut casa primită cadou de la Cătălin Moroșanu! Cu ce a ajuns să se ocupe acum

Ce s-a ales de Sergiu, calaretul care a vandut casa primita cadou de la Catalin Morosanu! Cu ce a ajuns sa se ocupe acum
Vezi galeria foto - 5 poze

Ce s-a ales de Sergiu Ciobotariu, călărețul devenit celebru în anul 2020 și care ulterior a vândut casa primită cadou de la Cătălin Moroșanu, în valoare de peste 40.000 de euro.

Fostul mare luptător român a fost impresionat de situația materială a lui Sergiu și a organizat o campanie umanitară, prin intermediul căreia a reușit să strângă o sumă frumoasă de bani și să cumpere o casă.

Merge la târg și vinde obiecte adunate de prin gunoaie. Ce s-a ales de Sergiu, călărețul care a vândut casa primită cadou de la Cătălin Moroșanu

Cazul lui Sergiu Ciobotariu a făcut înconjurul României în primăvara anului 2020, atunci când a călărit aproximativ 40 de kilometri pentru a ajunge la maternitatea din Iași, unde soția sa urma să dea naștere unui copil.

Povestea lui a fost mediatizată atât de puternic la acel moment, încât aproape fiecare cetățean al țării a auzit de ea. Astfel, nu i-a putut scăpa nici lui Cătălin Moroșanu, fost mare luptător de kickboxing, care a fost extrem de impresionat de cazul lui Sergiu.

După ce a văzut gestul făcut de Sergiu pentru soția lui, Cătălin Moroșanu a hotărât că va face tot ce îi stă în puteri pentru a-i asigura tânărului un trai mai bun. În acest context, a demarat o campanie umanitară și a strâns impresionanta sumă de 43.000 de euro, bani pe care i-a folosit pentru a-i achiziționa o casă lui Sergiu.

Din păcate, Cătălin Moroșanu a ajuns să fie dezamăgit câteva luni mai târziu, deoarece a aflat că tânărul a reușit să vândă casa.

Sergiu Ciobotariu a cheltuit într-un mod neinspirat banii și, din nefericire pentru el, a ajuns din nou la viața grea de dinainte de primăvara lui 2020. El și cu familia sa trăiesc în condiții precare, iar singurii bani pe care îi face Sergiu provin din obiecte adunate din gunoaie, după cum a dezvăluit Playtech în luna septembrie.

Conform presei locale, Sergiu nu s-a angajat nici acum și se ocupă cu aceleași practici. Adună diverse obiecte aruncate de alți oameni și apoi merge la un târg local, unde încearcă să le vândă.

A avut și probleme cu legea

Pe de altă parte, Sergiu Ciobotariu le-a făcut probleme și autorităților în ultima perioadă. El a fost oprit de polițiștii de la brigada rutieră în trafic în timp ce se afla la volanul unei mașini, asta în ciuda faptului că nu are carnet de conducere.

Mai mult, la ceva timp după a fost din nou reținut de Poliția Română, sub acuzația că ar fi agresat un bărbat, împreună cu alți doi prieteni. Din cauza problemelor cu legea, Sergiu Ciobotariu a ajuns să fie plasat sub control judiciar.

În urmă cu aproximativ doi ani, când a auzit că Sergiu Ciobotariu a vândut casa primită cadou de la el, Cătălin Moroșanu a declarat:

„M-a sunat că vrea să vândă casa, avea nevoie de semnătura mea. Cinci ani nu avea voie să vândă fără semnătura mea, dar a găsit un tertip. Nu mai vreau să mai aud de chestia asta”, spunea Moroșanu.

Concret, Sergiu a închiriat casa pentru o perioadă de 5 ani, iar la momentul expirării termenului de închiriere, proprietarul din contract se va schimba.

Publicat: 10 12. 2023, 09:14